Mihai Stoica, șocat de accidentarea fotbalistului. A reacționat ciudat când a privit piciorul: „M-am dat în spate! N-am mai văzut așa ceva”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 3 poze

Mihai Stoica s-a declarat de-a dreptul șocat atunci când i-a văzut piciorul unui fotbalist care se recuperează după o accidentare gravă la baza campioanei României.

Este vorba despre Rareș Ispas, de la Poli Iași, rupt” în returul barajului cu Metaloglobus, cel care ar avea un deficit muscular de 11 centimetri între un picior și celălalt.

Mihai Stoica, uluit de accidentarea fostului fotbalist din Superligă . N-am mai văzut așa ceva”

Meme Stoica a rămas perplex atunci i-a văzut piciorul lui Rareș Ispas, component al divizionarei secunde Politehnica Iași, care își face recuperarea după accidentarea gravă suferită alături de preparatorul Ovidiu Kurti la baza roș-albaștrilor.

Fotbalistul grupării din Copou s-a „rupt” în returul barajului cu Metaloglobus, pentru menținerea în Superligă. Acesta ar avea un deficit muscular de 11 centimetri între cele două picioare. Totuși, în ciuda faptului că a spus despre acest caz că este „teză de doctorat”, Kurti a dat asigurări că va regla în timp acest deficit major.

„Noi îl avem la recuperare pe Rareș Ispas, care a avut accidentarea aia îngrozitoare la baraj, a jucat la Iași. Are deficit muscular 11 centimetri. Când i-am văzut piciorul, m-am dat înapoi. Am avut o reacție de șoc. Kurti mi-a zis așa: «Este teză de doctorat asta. Dar îl facem!». Și copilul trage de el. N-am mai văzut așa mare deficit”, a spus oficialul de la FCSB pentru PrimaSport.

Foto: Mediafax Foto

Exemplul Mihai Roman. Și acum o gambă mult mai mare decât cealaltă

Președintele Consiliului e Administrație de la FCSB și-a adus aminte de Mihai Roman, fostul jucător de la FC Brașov, Rapid, FCSB și Toulouse. Francezii chiar au crezut că au dat lovitura cu mijlocașul cu meciuri și la echipa națională, însă accidentările grave au făcut ca mutarea să fie până la urmă un fiasco.

„La Botoșani e Mihai Roman, care este director sportiv și care a fost fotbalist, a jucat la Rapid, la Brașov, la Toulouse, la noi. Din cauza accidentărilor pe care le-a suferit în Franța, atunci la Toulouse, că el rupea Toulouse-ul în două, era incredibil…

Directorul sportiv de la Toulouse, că vorbeam cu el în perioada aia, mi-a zis: «Bă, am luat un jucător… Nu-mi vine să cred ce jucător am luat». Toată lumea era încântată. Ei bine, apoi, accidentări foarte grave. Are și acum o gambă mult mai mare decât cealaltă”, a declarat Mihai Stoica pentru sursa citată mai sus.

Publicat: 16 10. 2025, 14:45
Actualizat: 16 10. 2025, 15:07