Mihai Stoica nu s-a putut abține! Iașiului i-a fost refuzat un penalty în meciul cu CFR, iar MM a pus mână pe telefon: „Doar zic!” | FOTO

CFR Cluj a câștigat in-extremis la Iasi, 1-0 cu Poli, după un gol marcat de George Țucudean (27 de ani) la utlima fază, în urma unui contraatac. Victoria chinuită a campioanei a fost umbrită de faptul că echipa lui Flavius Stoican trebuia să primească un penalty în final, după un fault al lui Andrei Mureșan la Patrick Petre, în careu. Mihai Stoica, directorul sportiv de la FCSB, a reacționat imediat, pe Facebook, după acea fază.

Iulian Călin nu a acordat un penalty în finalul meciului din Copou.  În minutul 77, Patrick Petre a fost faultat în careu, dar Iulian Călin a lăsat jocul să continue. Este o fază care l-a făcut pe Mihai Stoica să arate din nou cu degetul:

„Arbitrul care nu a dictat penalty la duelul Mureșan – P. Petre este același cu cel care a dictat penalty la meciul Craiova – Sibiu. Doar zic”, a fost mesajul postat de Mihai Stoica, la scurt timp după fază.

După meciul Concordia – FCSB 0-0, când vicecampioana a fost, la rândul său, privată de un penalty clar în final, Mihai Stoica a „tunat” la adresa arbitrajului și, la câteva zile după, a spus că dacă i se garantează arbitraje corecte, FCSB va sărbători titlul la finalul campionatului: „Dacă îmi garantați că vor fi arbitraje corect, eu vă spun că vom sărbători titlul. E frustrant, e revoltător și ești ca statuia lui Venus din Milo, nu ai ce să faci”, a spus Mihai Stoica, conform sport.ro.

Publicat: 24 02. 2019, 08:31
Actualizat: 24 02. 2019, 08:32