Mihai Stoica, ironii la adresa lui CFR Cluj înaintea derby-ului de pe Arena Națională. „Suporterii nu vin la meci, din partea cui să aibă presiune?”

Mihai Stoica, directorul sportiv al FCSB, urmareste de fotbal contra echipei CSU CRaiova din ultima etapa a play off-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Arena Nationala din Capitala, sambata 13 mai 2017. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 3 poze

Mihai Stoica a început duelul cu CFR Cluj cu o serie de ironii la adresa liderului din Liga 1.

FCSB primește vizita celor de la CFR Cluj în etapa 22, duminică, 23 ianuarie, iar Mihai Stoica i-a taxat pe rivalii din Liga 1.

Managerul general al celor de la FCSB este de părere că CFR Cluj nu are parte de presiune, toate acestea deoarece nu are suporteri.

Mihai Stoica, ironii la adresa lui CFR Cluj înaintea derby-ului de pe Arena Națională

Totodată, Mihai Stoica a explicat și cum Dan Petrescu îi ține în priză pe oamenii din staff-ul său, dar și pe jucătorii campioanei României. Managerul general al roș-albaștrilor a dezvăluit ce strategie are „Bursucul” și care este cea mai mare calitate a sa.

„Suporterii care năvălesc la fiecare… se antrenează cu stadionul plin am auzit, nu mai vin la meci. Astea chestii aşa, de să ne aflăm în treabă. Presiune in Romania există la Steaua (n.r. FCSB), Rapid, Dinamo, Craiova, CFR presiune din partea cui să aibă. Nu există presiune la echipele de provincie, poate la Craiova, atât, uitaţi de presiune”, a declarat Mihai Stoica, pentru Telekom Sport.

„Nu mai e strategie, lumea ştie exact despre ce este vorba. Petrescu are o calitate extraordinară, niciodată nu se relaxează. Şi pentru că nu se relaxează el, nu se relaxează nici colaboratorii sau jucătorii. Tot timpul e o tensiune permanentă şi sunt pregătiţi de luptă. Să câştigi împotriva lui Petrescu e o performanţă”, a adăugat Mihai Stoica.

  • FCSB – CFR Cluj se joacă duminică,  23 ianuarie, ora 20.00, pe Arena Națională, în etapa 22 din Liga 1, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.
Publicat: 18 01. 2022, 14:52
Actualizat: 18 01. 2022, 15:07