Mihai Stoica confirmă negocierile pentru transferul lui Dragoș Nedelcu. „M-a sunat și m-a întrebat dacă poate merge în Liga 1!”

Dragos Nedelcu (S), de FCSB, lupta pentru balon cu Denis Alibec (D), de la AFC Astra, in timpul meciului de fotbal din etapa a VII-a a play-off-ului Ligii 1, disputat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica, 28 aprilie 2019. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, confirmă negocierile cu Farul Constanța pentru transferul lui Dragoș Nedelcu.

Dragoș Nedelcu nu a reușit să se impună la Fortuna Dusseldorf, formație care evoluează în eșalonul secund din Germania, iar fundașul își pregătește revenirea în Liga 1.

După ce Gigi Becali a transmis că îl lasă pe Dragoș Nedelcu să semneze cu orice echipă din Liga 1, dar nu cu CFR Cluj, Mihai Stoica a oferit noi detalii despre situația internaționalului român.

Mihai Stoica confirmă negocierile pentru transferul lui Dragoș Nedelcu

Mihai Stoica susține că Gigi Becali a negociat cu Farul Constanța pentru a-l trimite pe Dragoș Nedelcu la formația antrenată de Gică Hagi și a explicat de ce fotbalistul nu revine la FCSB.

„A fost o discuţie. Nu am semnat niciun… Poate merge la orice echipă din Liga 1. A avut patronul nişte discuţii. Cu Farul, da. Din moment ce a fost împrumutat un an, nici măcar el n-a venit cu propunerea de a reveni la FCSB.

El (n.r. Dragoș Nedelcu) m-a sunat şi m-a întrebat dacă poate merge în Liga 1″, a declarat Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, conform Telekomsport.

Gigi Becali a plătit 2,13 milioane de euro pentru Dragoș Nedelcu

Dragoș Nedelcu (24 de ani) a fost cedat de FCSB sub formă de împrumut la Fortuna Dusseldorf pe 12 iulie 2021, iar formația din liga secundă din Germania avea opțiunea de a-l cumpăra pe internaționalul român însă evoluțiile acestuia au fost mult sub așteptări.

Dragoș Nedelcu a jucat pentru Fortuna Dusseldorf în 11 meciuri, dintre care unul în DFB Pokal și 10 în 2.Bundesliga.

  • 2,13 milioane de euro a plătit FCSB pentru transferul lui Dragoș Nedelcu de la Viitorul în august 2017
  • 79 de meciuri, două goluri și două pase decisive are Dragoș Nedelcu în tricoul lui FCSB
Publicat: 19 01. 2022, 09:51