Mihai Bordeianu a recunoscut că CFR Cluj nu a jucat grozav cu FC Hermannstadt. „Am dat gol după specialitatea casei: faza fixă”

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj si AFC Hermannstadt din etapa a III-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, duminica, 13 septembrie 2020. © FOTO:FLAVIU BUBOI / Sport Picture
Vezi galeria foto - 5 poze

CFR Cluj a reușit cu FC Hermannstadt o „victorie italiană”. Brazilianul Vinicius a trimis mingea în poartă cu capul, în minutul 66, iar după aceea ardelenii au închis jocul. S-a terminat 1-0, iar echipa campioană are două victorii în primele trei etape.

Echipa lui Dan Petrescu a acumulat șapte puncte și a urcat pe ultima treaptă a podiumului. FC Hermannstadt a obținut doar două egaluri în acest campionat și se află pe locul 11 în prima ligă.

„Am înfruntat o echipă bună, cu un antrenor… joacă fotbal de când a venit noul antrenor. Pentru noi a fost o perioadă încărcată. Cei care nu am fost la națională am făcut mai mult pregătire fizică. Am dat gol după specialitatea casei: faza fixă. Noi avem probleme cu echipele care se apără și ne este foarte greu în aceste partide.”, a declarat Mihai Bordeianu.

„Lucrezi faze fixe la antrenamente, atât în ofensivă și în defensivă, și așa poți să destabilizezi apărarea adversă. În prima parte a lipsit omul care să execute bine. Iar Vinicius este extraordinar.

Omul este genial la fazele fixe. Cu o fază fixă aduci echilibru pe tabelă într-un meci cu Rennes sau cu Lazio. Așa a făcut Irlanda de Nord în meciul cu România.”, a afirmat și Ilie Dumitrescu la Digi Sport.

Jucătorii clujeni vor suporteri pe stadioane

Jucătorii echipei campioane au și o supărare. Fanii nu încă voie pe stadioane, iar meciurile se dispută în fața unor tribune triste.

„Trăim vremuri grele. Fotbalul fără suporteri este urât. Puțini sau mulți, câți vin în România, te încurajează. Noi suntem obișnuiți să jucăm multe meciuri. O să vină la antrenamente și jucătorii accidentați și o să avem o altă abordare, mult mai bună.”, a mai declarat Mihai Bordeianu.

Partida CFR Cluj- FC Hermannstadt a fost specială pentru Mario Camora. A fost meciul cu numărul 150 în care a purtat banderola la echipa din Gruia.

Publicat: 13 09. 2020, 23:58
Actualizat: 14 09. 2020, 00:06