„Mi-ar plăcea să lucrez din nou cu Vasile Miriuță”. Variantă-surpriză după ce Penedo nu s-a prezentat la reunire. Dinamo poate lua un portar cu experiență

După ce Penedo nu s-a prezentat la reunirea lotului, Vasile Miriuță poate aduce un nou „veteran” care să apere poarta formației din Ștefan cel Mare în drumul către play-off. Este vorba despre Mihai Mincă, fostul portar al celor de la CFR Cluj, goalkeeper-ul de 33 de ani declarând că ar vrea să lucreze din nou cu tehnicianul lui Dinamo.

„Am avut ceva discuții, nu știu să vă zic mai multe, Dinamo sună tentant. Mi-ar plăcea să lucrez din nou cu Vasile Miriuță, dar asta nu depinde doar de mine. Cum am mai spus, mi-e foarte dor de meciurile tari, iar Dinamo e o echipă mare din România”, a spus Mincă pentru actualdecluj.ro

„Dacă nu-mi găsesc o echipă serioasă în iarnă, poate mă las. Dacă e să mă duc undeva în iarnă, vreau să joc. Și nu vreau să semnez cu orice echipă, doar de dragul de a mai bifa un club. Mi-aș dori ceva serios și aș vrea să merg în străinătate, în primul rând. Dacă nu, la o echipă de top din România. Am experiență și mi-e dor de meciurile tari”, a încheiat portarul.

Vasile Miriuță l-a antrenat în două rânduri pe goalkeeper-ul ajuns la 33 de ani, în sezonul 2013-2014, respectiv în sezonul 2016-2017. În cele șase sezoane petrecute la CFR Cluj, Mihai Mincă și-a trecut în palmares o Cupă a României în sezonul 2015-2016, cucerită chiar în fața lui Dinamo. În prezent, Mincă evoluează la CS Șirineasa, în liga a treia.
 

Articol scris de Daniel Anghel

Publicat: 12 01. 2018, 18:55
Actualizat: 12 01. 2018, 18:56