Mesajul lui Dorin Șerdean pentru jucătorii lui Dusan Uhrin înaintea barajului decisiv Dinamo – U Cluj: „Am un plan!” | EXCLUSIV

Dorin Serdean lucrează în aceste zile la un plan privind atragerea de capital financiar pentru Dinamo, dar totul depinde de menținerea „câinilor” în Liga 1.

Iuliu Mureșan este istorie la Dinamo. Nu a mai fost văzut la club de câteva săptămâni, după ce Dorin Șerdean a câștigat în instanță procesul cu gruparea din „Ștefan cel Mare” prin care trebuie repus imediat în funcție.

Răzvan Zăvăleanu a vorbit pentru Playsport.ro despre faptul că a avut o întîlnire cu Dorin Șerdean și a discutat cu acesta posibilitatea implicării sale financiare la Dinamo: „Da! M-am văzut cu domnul Șerdean, nu cred că este sau trebuie să fie vreun secret. A fost o discuție normală, în postura în care mă aflu, mă pot întâlni cu toți acționarii. Dânsul mi-a spus că încercă să găsească soluții pentru a atrage un partener care să învestească la Dinamo și, că e adevărat, o eventuală retrogradare ar complica acest demers. Domnul Șerdean speră să reușească acest lucru și, o spun și eu, ar fi foarte bine, toți vrem asta”.

Mesajul lui Dorin Șerdean pentru jucătorii lui Dusan Uhrin înaintea barajului decisiv Dinamo – U Cluj: „Am un plan!”

Contactat de către ProSport, Dorin Șerdean a confirmat discuțiile cu Zăvăleanu, dar s-a rezumat să declare:

„Vă rog să mă înțelegeți că nu vă pot oferi în aceste momente prea multe detalii. Am discutat cu domul Zăvăleanu, evident că am și un plan la care lucrez, dar totul depinde de acest meci crucial de duminică seară, cel pe care băieții trebuie să îl câștige cu scorul care să le permită să rămână în Liga 1. Le urez multă baftă.

După acest meci putem să discutăm mult mai multe despre situația mea. Însă, până atunci vă rog să mă înțelegeți că nu este bine să vorbesc pe acest subiect. Important este doar meciul de duminică seara”.

Dinamo o întâlnește pe U Cluj în manșa a doua a barajului de menținere / promovare în Liga 1. În tur, ardelenii s-au impus cu 2-0. Pentru meciul de duminică seara, dinamoviștii au chemat preotul la baza de pregătire de la Săftica.

 

Publicat: 28 05. 2022, 11:34