Mesaj pentru Cristiano Bergodi: „Are o problemă, un deficit!” Unde trebuie să „lucreze” omul care îi poate aduce Craiovei primul titlu după 29 de ani

Valentin Mihaila (C) de la Universitatea Craiova este felicitat de coechipieri dupa ce a marcat in poarta celor de la FC Voluntari, in ultima partida al optimilor de finala din Cupa Romaniei la fotbal, joi 31 octombrie 2019, la Vountari. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 12 poze

După un drum infernal până în România și două săptămâni de carantină, Cristiano Bergodi este gata să înceapă primele antrenamente cu oltenii. Italianul și-a propus chiar titlul, astfel că trebuie să mizeze pe toate atuurile. Unul dintre acestea este Valentin Mihăilă.

Valentin Mihailă este cu siguranță unul dintre cei mai valoroși jucători din Liga 1. Alături de Alexandru Cicâldău, cealaltă bijuterie a Craiovei, aripa oltenilor ar putea face curând saltul spre fotbalul mare.

Mesaj pentru Cristiano Bergodi! „Are o problemă, un deficit!”

Presa din Anglia vorbește despre un incredibil interes al lui Liverpool pentru Valentin Mihăilă. Florin Bratu îl cunoaște foarte bine pe jucătorul de 20 de ani din perioada naționalei U19.

„Bratone” crede că Valentin Mihăilă are de lucrat la capitolul forță pentru a face saltul calitativ:

„Un jucător care chiar și-a pus amprenta în ultimul an este Valentin Mihăilă, de la Craiova, cu care eu am colaborat foarte bine, pe care l-am adus la echipa națională. Alerga foarte bine, are o viteză foarte bună, o viteză lungă așa, un fel de alergătură.

El are o problemă, un deficit, din punctul meu de vedere, cel al forței. Dacă ar reuși să mai rămână două sezoane sau un sezon și jumătate, ar fi foarte bine, ar pune cărniță mai multă pe el, ar putea progresa.
Are caracter, e dintr-o familie ok, tatăl lui chiar și-a dorit să ajungă fotbalist, a primit sprijin total. Mihăilă are acest curaj, tupeu pozitiv și ai știut cum să își folosească viteza”, a spus Florin Bratu la Digi Sport.

Chiar și jucătorul recunoaște că are de suferit din cauza pregătirii fizice. Valentin Mihăilă a stat departe de Craiova cu două săptămâni înaintea startului pandemiei:

„Am pierdut foarte mult la nivel fizic. Eu stăteam deja cu două săptămâni înainte să apară această pandemie. Am avut aproape două luni și jumătate în care nu m-am pregătit aproape deloc şi nu mă simt foarte bine din punct de vedere fizic. Am făcut nişte antrenamente mai intense şi s-a văzut că eram „cam mort”. Uşor-uşor, încep să îmi revin”, a spus Valentin Mihăilă pentru Fanatik, la mijlocul lunii mai.

Bergodi și-a propus titlul

Chinul incredibil prin care a trecut Cristiano Bergodi pentru a ajunge la Craiova ar putea avea o finalitate. Tehnicianul și-a propus câștigarea campionatului. Mai mult de atât, italianul vrea să imprime un stil ofensiv echipei:

„Avem o echipă cu calitate tehnică și e normal să ne gândim şi la câştigarea titlului, fiindcă suntem la 4 puncte de CFR şi mai sunt 24 de puncte în joc”, a spus Bergodi la sosirea în România.

Impresarul Florin Iacob a vorbit recent de interesul celebrului impresar Jorge Mendes pentru tinerii din România.

„M-a şi întrebat de vreun talent în ascensiune din România. I-am şi spus de unul. Nu mă întrebaţi de care, pentru că aceasta este una dintre dorinţele lui, să nu spun despre cine e vorba. E destul că am vorbit cu clubul lui despre întrebarea lui Jorge”, spune Iacob. Să fie Valentin Mihăilă cel care trage lotul norocos?

6 selectii și 6 goluri a reușit Valentin Mihăilă pentru naționala U 19

5 goluri în 4 selecții a avut Mihăilă la naționala U21

7 goluri în 25 de partide oficiale a reușit Mihăilă în acest sezon

1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Valentin Mihailă, conform transfermarkt.

Publicat: 26 05. 2020, 20:32
Actualizat: 26 05. 2020, 20:36