Meme Stoica și Gigi Becali, gest incredibil după ce FCSB va câștiga matematic titlul! „Pe el îl vom suna prima oară și vom face cum zice el”

Meme Stoica și Gigi Becali vor să recurgă la un gest incredibil după ce FCSB va fi câștigat matematic titlul de campioană a Superligii. Managerul general al bucureștenilor a dat toate detaliile.

Selecționerul reprezentativei României se bazează pe mulți fotbaliști ai vicecampioanei pentru turneul final din Germania, așa cum sunt Florinel Coman, Darius Olaru sau Vlad Chiricheş.

Meme Stoica și Gigi Becali, gest incredibil după ce FCSB va câștiga matematic titlul! „Pe el îl vom suna prima oară și vom face cum zice el”

Mihai Stoica a vorbit despre ce se va întâmpla cu jucătorii aflați în vizorul lui Edi Iordănescu pentru Campionatul European dacă FCSB va câștiga titlul de campioană, din punct de vedere matematic, înainte de finalul acestui sezon.

„În eventualitatea în care vom câştiga mai devreme titlul, primul apel pe care îl voi lansa va fi la Edi ca să-l întreb cum vrea el să facă cu jucătorii care sunt susceptibili de a fi selecţionaţi pentru turneul final şi aia vom face.

Nu vom face absolut nimic fără să discutăm cu selecţionerul. Ce spune el, aia vom face. Vrem noi aşa, pentru că este echipa naţională. Avem o totală deschidere, aşa mi se pare normal”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Partidele pe care „roș-albaștrii” le mai au de disputat în play-off-ul Superligii României sunt următoarele: Rapid (a), Sepsi (d), Farul (a), Universitatea Craiova (d), CFR Cluj (a) şi Rapid (d).

Ce vrea Gigi Becali să facă în timpul meciului în care FCSB devine campioană nu s-a mai auzit nicăieri în lume

Finanțatorul de la FCSB a spus că vrea o cruce din lumini creată din drone ridicate deasupra Arenei Naționale în momentul în care echipa lui va fi devenit campioană a Superligii la sfârșit de sezon.

„(n.r. să ia titlul cu Rapid) Așa cred că va fi. Putem, dacă Rapid mănâncă bătaie, dar trebuie să batem. CFR joacă cu Farul și Craiova cu Sepsi. Să facă un egal și e matematic.

Eu nu am ambiție în fața Rapidului, ambiția mea e să luăm titlul cât mai repede și pe Arena Națională, cu 55.000 de oameni, vreau să fac pe Arena Națională din drone, cât e de mare terenul, o cruce de lumini. Cât se joacă, să fie crucea pe cer, Iisus birutor.

Numai crucea, atât. Putem să punem «F-C-S-B». Nu știu. Trebuie să avem și aprobarea și dacă reușim asta mă duc și eu la meci. Acum nu mai am teamă”, a spus Gigi Becali la Prima Sport.

Rezultatele obținute de reprezentativa României în preliminariile EURO 2024

Andorra – România: 0-2
România – Belarus: 2-1
Kosovo – România: 0-0
Elveţia – România: 2-2
România – Israel: 1-1
România – Kosovo: 2-0
Belarus – România: 0-0
România – Andorra: 4-0
Israel – România: 1-2
România – Elveţia: 1-0.

Programul selecționatei României la EURO 2024:

17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Ucraina (Allianz Arena, Munchen)
22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt).

Publicat: 16 04. 2024, 11:59
Actualizat: 16 04. 2024, 13:28