Meme Stoica, impresionat de Deian Sorescu. Cu ce vedetă de la PSG l-a asemănat. „Cred că acolo s-ar potrivi!”

Meciul de fotbal dintre Ripensia UVT Timisoara si FC Dinamo Bucuresti din saisprezecimile Cupa Romaniei, disputat pe stadionul Dan Paltinisanu din Timisoara, joi, 23 septembrie 2021. Leczki Jozsi / Mediafax Foto
Vezi galeria foto - 4 poze

Meme Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a rămas plăcut impresionat de Deian Sorescu.

Deși a fost exclus din lotul lui Dinamo de către Mircea Rednic și criticat dur de către fostul antrenor al „câinilor” în nenumărate rânduri, Deian Sorescu a fost inclus de Meme Stoica în cel mai bun prim „11” din Liga 1.

Oficialul vicecapioanei României l-a analizat pe Deian Sorescu și a transmis că acestuia i s-ar potrivi cel mai bine să joace cu trei fundași centrali în spate, iar el să facă banda dreaptă.

Meme Stoica, impresionat de Deian Sorescu

Mai mult, Meme Stoica este de părere că Deian Sorescu s-ar descurca de minune în Serie A, dar l-a l-a asemănat cu o vedetă de la PSG.

„Sorescu nu e un fundaş dreapta, neapărat. Mie mi se pare că cel mai bine i s-ar potrivi lui Sorescu să joace cu 3 fundaşi centrali în spate şi el să facă bandă dreaptă într-un mijloc de cinci, sau chiar de patru, un 3-4-1-2. Cum se joacă în Italia. Sorescu cred că acolo s-ar potrivi, pentru că defensiv mai are nişte carenţe… joacă într-o echipă care suferă mult, dar e mult prea ofensiv pentru un sistem normal. E Hakimi al României”, a spus Mihai Stoica pentru Telekom Sport.

Cine este Achraf Hakimi

Achraf Hakimi (23 de ani) este fotbalistul transferat de PSG pe 6 iulie 2021 de la Inter Milano în schimbul sumei de 60 de milioane de euro. Jucătorul cu cetățenie marocană mai are contract cu formația din Paris până în iunie 2026. Pe parcursul carierei, Achraf Haikimi Mouh  a jucat pentru juniorii lui Real Madrid și pentru echipa mare, pentru Borussia Dormund și Inter. Formația din Serie A l-a achiziționat în septembrie 2020 de la Real Madrid cu 43 de milioane de euro, iar după un an l-a vândut la PSG cu 60.000.000 de euro.

Publicat: 25 12. 2021, 09:22