Meci de totul sau nimic! Ce primă au promisă fotbaliștii de la Dinamo în cazul salvării de la retrogradare împotriva Universității Cluj

Meciul de fotbal dintre FC Universitatea Cluj si Dinamo Bucuresti, contand pentru Baraj Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Cluj Arena din Cluj Napoca, sambata 21 mai 2022. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo este obligată să câștige returul cu Universitatea Cluj la minim trei goluri diferență, pentru a se menține în Liga 1. Pe lângă orgoliu și miza morală a partidei, „câinii” sunt motivați acum și financiar, anunță Răzvan Zăvăleanu.

„Alb-roșii” au avut o evoluție dezamăgitoare în manșa tur. Divizionara secundă i-a dominat pe elevii lui Dusan Uhrin, reușind o victorie cu 2-0, al doilea gol marcat chiar în inferioritate numerică. Martin Remacle și Alexandru Boiciuc au adus victoria „Șepcilor Roșii”.

Răzvan Zăvăleanu a anunțat că fotbaliștii lui Dinamo vor împărți o primă de 75.000 de euro, în cazul în care va fi atins obiectivul: evitarea retrogradării. Suma este în mare parte acoperită de către DDB, fiind completată de diverși oameni de afaceri, conform GSP.

Răzvan Zăvăleanu: „Nu poate Dinamo să dispară așa de ușor!”

Administratorul judiciar al clubului a oferit mai multe detalii legate de situația lui Dinamo. Pe lângă prima de 75.000 de euro pe care o vor încasa fotbaliștii, Zăvăleanu a discutat și despre posibile bisericuțe care s-ar fi format în club.

„Nu cred să fie așa, la urechile mele n-au ajuns asemenea lucruri. Peste tot unde sunt foarte mulți oameni, se formează diverse prietenii, dar eu nu știu să fie bisericuțe la Dinamo”, a precizat Zăvăleanu pentru sursa citată.

„Îmi doresc ca lucrurile să fie făcute cum trebuie pentru Dinamo. Nu cred că va dispărea Dinamo. Nu poate un asemenea club să dispară așa ușor. Există o primă pentru îndeplinirea obiectivului de a nu retrograda, în valoare de 75.000 de euro”, a continuat administratorul judiciar al lui Dinamo.

Nici jucătorii Universității Cluj nu vor merge la București lipsiți de sporuri financiare. Din contră, aceștia ar avea promisă o sumă dublă: 150.000 de euro ar urma să împartă băieții lui Erik Lincar. 100.000 de euro ar veni din partea unui om de afaceri, sub protecția anonimatului.

  • 2-0 a fost scorul partidei de pe Cluj Arena, în meciul tur, pentru Universitatea Cluj

  • Returul se va disputa duminică, 29 mai, pe stadionul Dinamo, la ora 21:00

Publicat: 25 05. 2022, 10:18
Actualizat: 25 05. 2022, 12:11