Marius Șumudică sare la gâtul FRF: „Distrugi acel jucător pe care-l schimbi!” Ce l-a nemulțumit pe antrenorul de la CFR Cluj

Marius Sumudica participa, vineri 19 Mai 2017, la emisiunea Pro Sport Live.
Vezi galeria foto - 5 poze

Marius Șumudică, noul antrenor de la CFR Cluj, și-a intrat deja în pâine. A trasat deja primele linii ale staff-ului tehnic, primul obiectiv fiind accederea în grupele Europa League.

Tehnicianul de 50 de ani este liber de contract din luna februarie 2021, când a plecat de la Rizespor, iar acum a ajuns la gruparea din Gruia după plecarea lui Edi Iordănescu.

„Am ales echipa care cred că mi se potriveşte în momentul ăsta”, a recunoscut Marius Șumudică alegerea pentru campioana României la momentul numirii.

Marius Șumudică nu este de acord cu regula Under 21 impusă de Răzvan Burleanu și FRF: „Distrugi acel jucător pe care-l schimbi!”

Fostul rapidist nu este de acord cu regula Under 21, știindu-se că la echipele precedente a folosit, la fel ca Dan Petrescu și Edi Iordănescu, fotbaliști cu mare experiență, de peste 30 de ani.

„A început bătălia din prima zi în care am semnat cu CFR Cluj. Într-un final, sperăm să fim noi aceia care vom câștiga războiul!

Personal, îmi doresc foarte mult să ajungem cel puțin în grupele Europa League, unde avem un culoar bun și este accesibil. Vom lupta, asta e cert, nu ne vom da la o parte”, a declarat Șumudică pentru Pro TV.

Marius Șumudică se arată indignat de actuala regulă U21: „Distrugi acel jucător pe care-l schimbi! Are un impact mental devastator. Am văzut asta și la Croitoru, la Botoșani, când și-a schimbat băiatul”.

Fost jucător al echipei Rapid şi un fan declarat al grupării giuleştene, Şumudică a mai antrenat în cariera sa formaţiile Rocar Bucureşti, Inter Gaz, Progresul, Farul Constanţa, Gloria Bistriţa, Rapid, AO Kavala, Astra Giurgiu, FC Braşov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, Al Shaab, Concordia Chiajna, Kayserispor, Al Shabab şi Gaziantep.

Luna trecută, Şumudică a fost anunţat ca antrenor al echipei FCSB de către patronul acesteia, Gigi Becali, dar în cele din urmă nu a semnat cu roş-albaştrii.

Publicat: 06 06. 2021, 10:58
Actualizat: 06 06. 2021, 11:01