Marius Șumudică, anunț vehement despre posibilitatea de a o prelua pe Rapid

Marius Șumudică a vorbit despre posibilitatea de a o prelua pe Rapid, iar tehnicianul celor de la Al Raed a oferit un răspuns vehement în această speță.

Marius Șumudică a vorbit despre posibilitatea de a o prelua pe Rapid

Deși este bine cunoscută pasiunea lui „Șumi” pentru formația din Giulești, antrenorul a refuzat să trateze o asemenea variantă în acest moment, oferind ca motiv principal faptul că se află sub contract și îl așteaptă mai multe meciuri grele, printre care chiar și împotriva echipei lui Cristiano Ronaldo, Al Nassr.

Șumudică mai este legat prin angajament de Al Raed până la finalul sezonului viitor și susține că are de gând să-și ducă la capăt contractul în vigoare.

„Este un subiect închis pentru mine, despre care nu vreau să vorbesc. Eu am contract. Îmi focusez energia pe ce am de făcut aici. Mă interesează meciul meu cu Ronaldo, cu Al-Nassr.

Mă interesează să mai iau trei puncte, să fiu matematic în prima ligă. Mai am 7 meciuri şi mai am un an de contract şi nu se pune problema să plec. Nu vreau să vorbesc despre Rapid”, a spus Şumudică, pentru AS.ro.

Marius Șumudică a analizat sezonul Rapidului

Marius Șumudică, antrenorul celor de la Al Raed, a vorbit cu drag de Rapid și a mărturisit că nu se poate abține din plâns când răsună imnul echipei din Giulești.

Tehnicianul a recunoscut de curând că avea așteptări mai mari de la formația „giuleșteană” în acest sezon și are speranța că elevii lui Adrian Mutu vor reuși să se califice în cupele europene.

„Nu vreau să par eu mai rapidist decât alții, dar de fiecare dată îmi dau lacrimile când pornește imnul. Pentru mine, este dragostea vieții mele, în afară de familia mea, acest club e ceva aparte. Numai cei care iubesc un astfel de club înțeleg ce spun.

Sunt mai multe echipe angrenate în lupta pentru titlu. CFR mi se pare în scădere de turație, au pierdut puncte cu cele două egaluri. Farul, o echipă cu entuziasm, Gică încearcă să ducă discuțiile în așa fel încât să nu pună presiune pe jucători.

L-a adus pe Alibec la o capacitate pe care eu o știam și care, fără să mă laud, a avut-o cu mine și cu Gică. Crește un Mazilu lângă, au și un Borza foarte bun, Louis Munteanu, fotbaliști care vin din urmă și formează un mixt de talent, entuziasm și experiență. Ceea ce își va pune amprenta.

Să fiu sincer, mă așteptam la mai mult de la Rapid. Respect ce a făcut Mutu, dar pentru mine, în anul Centenarului, îmi doresc să ajungă în cupele europene, pentru publicul ăsta fantastic”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport

Publicat: 19 04. 2023, 14:58
Actualizat: 19 04. 2023, 14:58