Marius Niculae a pus „tunurile” pe fotbaliștii lui Dinamo: „De aici pleacă toate!” + Care este situația salarială a jucătorilor

Marius Niculae (39 de ani), fostul atacant al lui Dinamo, susține că situația în care se află formația din „Ștefan cel Mare” este inadmisibilă și dă vina pe jucători.

La Dinamo s-a format un adevărat focar de coronavirus, numărul persoanelor infectate, din cadrul clubului, ajungând la 21.

Marius Niculae a pus „tunurile” pe jucătorii lui Dinamo

Fostul jucător al „câinilor” spune că, în primul rând, echipa trebuie să se salveze de la retrogradare, iar după să se pună problema venirii unui nou investitor la clubul bucureștean.

Marius Niculae a declarat că jucătorii lui Dinamo nu și-ar fi primit salariile pe mai multe luni, însă susține că acesta nu este un motiv pentru care fotbaliștii să nu-și facă datoria pe teren.

„De aici şi situaţia din clasament. Atât timp cât nu eşti disciplinat, nu ai grijă de tine, te îmbolnăveşti în masă şi acolo chiar că este un focar. Nu este în regulă. Dinamo nu avea niciodată voie să fie în această situaţie, de aici pleacă toate.

Singurul lucru pe care îl cunosc este că jucătorii sunt neplătiţi de câteva luni, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să îşi facă treaba pe teren. Ştiu că este greu, că au probleme acasă, dar când te respecţi pe tine ca jucător, întâi trebuie să îţi faci treaba şi apoi celelalte lucruri.

Să scoată echipa la liman. Doamne fereşte, sperăm acum să nu retrogradeze, apoi vedem cu toţii ce investitor vine, că o fi spaniol, din Arabia, să vină un investitor care să scoată clubul din această situaţie”, a declarat Marius Niculae pentru Telekom Sport.

Dinamo se află pe locul 13 din Liga 1, cu 21 de puncte obținute, la patru lungimi distanță de ocupanta ultimei poziții, Chindia Târgoviște.

Publicat: 22 07. 2020, 15:44
Actualizat: 22 07. 2020, 15:48