Marius Nicolae a dezvăluit cum a ajuns Dinamo București să o întâlnească pe Dinamo Kiev: „Surkis vrea să ne ajute!”. Planul „câinilor” pentru cupele europene

Dinamo București se pregătește de un meci de gală cu Dinamo Kiev, iar Marius Nicolae a dezvăluit cum s-a ajuns la acest super amical programat în Ucraina.

Echipa lui Ionel Gane va juca în Ucraina în pauza prilejuită de meciurile echipelor naționale, în condițiile în care chiar și patronul lui Dinamo Kiev, Igor Surkis, a sărit în ajutorul „câinilor”.

Dinamo Kiev are șanse mari să câștige titlul în Ucraina și este calificată în optimile Europa League, acolo unde o va întâlni în dublă manșă pe Villarreal.

Marius Nicolae: „Domnul Surkis își dorește foarte mult să o ajute pe Dinamo!”

„Toate meciurile sunt cu miză, dar după meciul cu Viitorul am avut o discuție cu băieții, cu staff-ul, ne-am unit foarte mult. Pe această cale îi mulțumesc domnului Mircea Lucescu, domnului Răzvan, și domnului Surkis, și el își dorește foarte mult să ajute Dinamo și îi mulțumim. Jucăm la Kiev, pe un stadion de 60-70.000 de locuri. Domnul Surkis vrea să ne ajute, să închiriezi stadionul deja e un cost foarte mare”, a afirmat Marius Nicolae.

Noul manager sportiv al lui Dinamo a analizat pe scurt și victoria de la Călărași: „Un meci foarte, foarte greu, așa cum ne așteptam, felicitări băieților și staff-ului tehnic, aveam nevoie de această victorie, de această descătușare, am văzut că băieții aveau trac. Orice meci e foarte greu, nu poți niciodată să stai liniștit. E clar că ne dorim foarte mult Cupa, și băieții, și echipa DDB. Vrem să fim cât mai sus în campionat”, a spus conducătorul lui Dinamo.

Dinamo vrea Cupa României: „De asta nu se doarme zi și noapte!”

„Câinii” își propun acum să câștige a doua competiție internă, chiar dacă în semifinale a ajuns și Universitatea Craiova, iar Astra Giurgiu este probabil a doua favorită pentru cucerirea Cupei: „Ne dorim să câștigăm trofeul și să jucăm în cupele europene și noi, de-asta lucrăm, de-asta nu se doarme zi și noapte. A fost un teren greu, s-a văzut cum sărea mingea, e greu să ai un meci spectaculos. Suntem foarte bucuroși”.

Marius Nicolae a lămurit și ce a vrut să spună, atunci când a afirmat că Dinamo nu așteaptă VAR în Liga 1: „S-a interpretat greșit, sunt cuvinte scoase din context, cu VAR a fost o părere a mea personală. Eu cred că se pierde acea emoție a fotbalului, se pierde din emoția jocului. VAR-ul poate să fie benefic, dar e o problemă pentru cluburile din România să susțină financiar. Orice cost îți afectează bugetul, VAR-ul trebuie pus la punct financiar așa cum trebuie, nu cu ajutorul cluburilor”.

Publicat: 04 03. 2021, 22:56
Actualizat: 04 03. 2021, 23:06