Marius Ciobanu, puștiul care a plâns și s-a rugat pentru FCSB, a debutat în Liga 1! Cum a fost îndepărtat de roș-albaștri: „Au greșit că l-au lăsat să plece. N-am mai văzut jucător ca el”

Marius Ciobanu pozeaza alaturi de stelistii Vlad Chiriches,Paul Parvulescu,Alexandru Chipciu,Geraldo Alves,Alexandru Bourceanu si Tiberiu Balan.
Vezi galeria foto - 14 poze

Marius Vanghele Ciobanu (17 ani) a debutat în Liga 1 pentru Academica Clinceni în eșecul contra lui Dinamo, scor 1-3. Tânărul fotbalist a intrat pe teren în minutul 84.

Marius Ciobanu a devenit celebru în 2012, când a afișat un banner interesant în timpul meciului dintre Steaua și Vaslui. „Vreau și eu ceva: Steaua campioană!” era mesajul lui Marius de la acel moment, când avea doar 9 ani. La momentul respectiv, observatorul meciului a cerut să-i fie confiscat bannerul, lucru care l-a făcut pe Marius să plângă.

Viața l-a dus pe Marius Ciobanu la FCSB, la grupele de copii și juniori, însă, conform spuselor lui Helmuth Duckadam, fotbalistul a fost îndepărtat și a semnat definitiv cu Clinceni.

„A plâns două zile după ce i-a fost confiscat acel banner. E un jucător cum rar am văzut. Muncește incredibil de mult pentru vârsta lui. Nu știu dacă are talentul lui Fabbrini, dar muncește incredibil. A fost îndepărtat de la FCSB. Nu vreau să spun mai mult. FCSB a greșit enorm că l-a lăsat să plece. Chiar a fost la echipa națională de juniori, dar au fost voci de la FCSB ca să nu mai fie chemat. El suferă pentru FCSB. E un stelist adevărat”, a declarat Duckadam la Digi Sport.

Marius Ciobanu a avut și o întâlnire la Palat cu Gigi Becali, fiind chemat acolo chiar de patronul FCSB. Becali a vrut să-l întâlnească persoanl, după ce Marius a fost surprins de camerele TV în tribune în timp ce se ruga alături de mama sa pentru victoria roș-albaștrilor cu Ajax, în returul 16-imilor din Europa League.

Mesaj de despărțire pentru FCSB

De altfel, Marius Ciobanu a postat ieri un mesaj pe Facebook prin care își anunța venirea la Academica Clinceni: „Oficial, ACADEMICA CLINCENI un nou început. Cu aceeași ambiție, determinare, seriozitate și multă munca.

Mulțumesc FCSB=Steaua pentru 10 ani în care am dat totul, am visat și am sperat. Sângele nu se schimbă.
Mulțumesc ProSport București pentru încredere, sustinere și pregătire.
Mulțumesc tuturor antrenorilor care m-au format.
Mulțumesc tuturor colegilor, unii colegi, unii prieteni, unii frați, alături de care am trăit momente de neuitat”.

Marius Ciobanu și Ilie Poenaru
Publicat: 05 07. 2020, 20:05
Actualizat: 05 07. 2020, 20:25