Marius Avram a tras concluzia: „Dan Petrescu n-are dreptate! Nu mai ia nimeni în seamă asta!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Marius Avram l-a pus la punct pe Dan Petrescu și crede că tehnicianul lui CFR Cluj n-are motive să se plângă de arbitrajul din ultima etapă.

Invitat la ProSport Live, fostul mare arbitru consideră că arbitrul Adrian Cojocaru a condus bine duelul din Gruia dintre CFR și FC Botoșani, scor 1-1.

„Despre meciul cu Botoșani aș vrea să mai remarc că am avut patru faze de penalty, dintre care trei clare, dar am primit numai unul. Poate să zică oricine ce vrea, eu așa am văzut. Sunt dezamăgit din acest punct de vedere, mai ales faza din minutul 90+2, când am avut penalty clar”, a tunat Dan Petrescu, într-o conferință de presă.

Marius Avram: „N-au fost niciun fel de probleme! Dan Petrescu n-are dreptate!”

Marius Avram crede că reacțiile lui Dan Petrescu nu ajută deloc echipa din Gruia, care nu va mai fi luată în seamă atunci când erorile de arbitraj chiar vor apărea.

„Dan Petrescu n-are dreptate! Există greșeli de arbitraj, dar în acest meci n-au fost niciun fel de probleme. Să spui că n-ai primit patru penalty-uri… când chiar apar greșeli, nu te mai ia nimeni în seamă. Așa a pățit și CFR Cluj! Nu face bine nici pe viitor echipei, nu mai ia nimeni în seamă genul acesta de presiune”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

Am înțeles că ar fi zis arbitrul “V-am dat un penalty, îl mai vreți și pe al doilea?”. Stai puțin! Ce contează câte penalty-uri primești dacă sunt faulturi? Mai meritam cel puțin un penalty, pentru că am stat numai la Botoșani în careu” – Dan Petrescu, antrenor Rapid

Publicat: 04 02. 2022, 21:15
Actualizat: 07 02. 2022, 15:35