Mario Nicolae, prima reacție după victoria lui Dinamo în fața spaniolului Pablo Cortacero. „Un război pe care trebuia să-l câștigăm!”

Mario Nicolae, managerul sportiv al lui Dinamo, a oferit o primă reacție după victoria din instanță a „câinilor” în fața lui Pablo Cortacero, acționarul majoritar al clubului din „Ștefan cel Mare”.

Tribunalul București a dat verdictul în cazul procesului intentat de Pablo Cortacero clubului din „Ștefan cel Mare”, iar Mario Nicolae se bucură că spaniolul n-a avut nicio șansă.

Pablo Cortacero și Alex Couto Lago au dat clubul în judecată și au sperat să fie repuși la conducerea clubului Dinamo București, dar Tribunalul București a respins cererea spaniolilor. Mario Nicolae s-a declarat încântat de decizia luată în acest caz și speră „că este un prim pas dintr-un război” pe care „câinii” trebuie să îl câștige.

Mario Nicolae, prima reacție după victoria din instanță a lui Dinamo în fața lui Pablo Cortacero

„Ne bucură foarte mult această veste venită din partea Tribunalului București. Ne așteptam la o asftfel de decizie, având în vedere evenimentele din ultimele luni.

Felicităm pe această cale completul de judecători pentru decizia luată și pe cei din departamentul juridic, care au lucrat în cel mai mic detaliu pentru ca Dinamo București să beneficieze de cea mai bună apărare. Să sperăm că este un prim mare pas dintr-un război pe care trebuie să-l câștigăm cu orice preț”, a spus Mario Nicolae, pentru Digi Sport.

Pablo Cortacero poate contesta decizia Tribunalului București

Deși Tribunalul București a respins cererea spaniolilor Pablo Cortacero și Alex Couto de a fi repuși la conducerea clubului din „Ștefan cel Mare”, cei doi au posibilitatea să conteste această hotărîre în termen de 30 de zile.

Pablo Cortacero era așteptat să ajungă în cursul zilei de joi, 18 martie, la București, dar spaniolul nu s-a prezentat chiar dacă a emis un comunicat de presă prin care și-a anunțat revenirea în România, la câteva luni după ce dispăruse complet.

Publicat: 19 03. 2021, 17:40
Actualizat: 19 03. 2021, 17:41