Mari probleme pentru Teja! Gnohere s-a accidentat și nu va mai juca în finalul crucial de sezon. Verdict dur din partea medicilor

S-a încheiat sezonul pentru Harlem Gnohere (31 de ani), golgheterul FCSB, îeșit accidentat în meciul U Craiova – FCSB 0-2. Atacantul francez cu origini în Coasta de Fildeș a primit diagnosticul din partea medicilor, iar acesta nu este prea îmbucurător. „Bizonul” nu va mai putea fi utilizat de antrenorul Mihai Teja în cele două meciuri care au mai rămas de disputat în play-off-ul Ligii 1 Betano.

Gnohere a suferit o ruptură musculară, deși, din primele informații s-a crezut că este vorba doar despre o contractură. Astfel, acesta a devenit indisponibil până la finalul sezonului. Este o lovitură primită de Mihai Teja, dar antrenorul FCSB are în continuare soluții pe postul de vârf. Este vorba despre Ioan Hora, care a dat un randament bun de când a revenit în Liga 1, și despre Raul Rusescu, cel tras pe linie moartă de ceva timp.

Pentru FCSB, echipă aflată la cinci puncte de liderul CFR Cluj înaintea ultimelor două runde, urmează meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din deplasare, apoi duelul cu prima clasată, care ar putea fi deja campioană înaintea meciului de pe Arena Națională. Asta dacă obține măcar un punct în partida cu Universitatea Craiova, duminică.

„Bizonul” e golgheterul FCSB în acest sezon, cu 19 goluri marcate în toate competițiile. Deși i-a cărat în spate pe cei de la FCSB în prima parte a sezonului, evoluțiile lui Gnohere au mai scăzut în cea de-a doua parte, după ce s-a scris foarte mult despre o eventuală plecare a sa, care nu s-a mai concretizat.

Publicat: 08 05. 2019, 15:49
Actualizat: 08 05. 2019, 16:17