Jucătorul propus la FCSB, aproape de un transfer de top. „Au oferit un preț clar!”

Malcom Sylas Laouari Edjouma, Bogdan Racovitan si Gabriel Sebastian Tamas in meciul de fotbal dintre FC Botosani si FC Voluntari, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Municipal din Botosani, duminica 28 noiembrie 2021. © FOTO:Ionut Tabultoc/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Malcom Edjouma (25 de ani), jucătorul pe care Valeriu Iftime l-a propus la FCSB, este aproape de un transfer de top.

Valeriu Iftime a dorit să îl trimită pe Malcom Edjouma la FCSB, dar Gigi Becali nu i-a făcut o ofertă concretă patronului de la FC Botoșani.

Deși Gigi Becali nu s-a arătat interesat de serviciile lui Malcom Edjouma, FC Botoșani nu duce lipsă de oferte pentru mijlocașul defensiv.

Malcom Edjouma, jucătorul propus la FCSB, aproape de un transfer de top

Marius Croitoru a vorbit despre situația lui Malcom Edjouma și a dezvăluit că FC Botoșani a primit o ofertă concretă din partea a doua cluburi din Ungaria pentru tânărul fotbalist.

„L-am ajutat şi l-am sprijinit în momentele grele ale lui. A stat 6 luni fără să joace, a avut o problemă cu actele. A trebuit să stea şase luni. A avut, practic, un an şi şase luni în care n-a jucat.

Gică investea în alţi jucători atunci, aşa l-am adus la noi. (n.r. făceaţi contracte jucătorilor şi vă trezeaţi că pleacă…) Nu e în situaţia asta, spre norocul nostru era într-o perioadă nasoală a lui şi a acceptat condiţiile noastre.

Să vă spun ceva, să ţii un jucător la Botoşani, primii doi ani îi faci de bun simţ, al treilea an, nu ai cu ce să îl atragi în oraşul ăla. (n.r. e interes pt el?) Sunt două echipe din Ungaria care au oferit un preţ clar, dar mă depăşesc anumite… pot să zic că toţi jucătorii de la Botoşani sunt de vânzare”, a declarat Marius Croitoru, pentru Telekom Sport.

Cotat de site-urile de specialitate la 250.000 de euro, Malcom Edjouma a ajuns la FC Botoșani pe 4 februarie 2021 și mai are contract cu formația patronată de Valeriu Iftime până pe 30 iunie 2024. Fotbalistul în vârstă de 25 de ani evoluează pe postul de mijlocaș defensiv, are 1,91 m, iar în sezonul 2021 – 2022 a jucat în 18 meciuri, a dat 4 goluri și a oferit două asisturi.

Publicat: 18 12. 2021, 11:45