Porumboiu, atac total:** „Campionatul e trucat de 20 de ani! 5 jucători ai CFR-ului au recunoscut că au participat la blaturi!” Aranjamentele din mijlocul pădurii

Porumboiu e singurul patron din Liga I care, cel puțin în acest sezon, a recunoscut blaturile din campionatul intern. Patronul lui FC Vaslui recunoaște, cu jumătate de gură, că a avut fotbaliști în echipă implicați în mafia pariurilor și explică de ce acest fenomen a reușit să pună stăpânire pe sport: „E o molimă chestia asta cu pariurile. S-a extins la nivel mondial, iar în România cred că este pământ fertil pentru cei care se ocupă cu aranjarea meciurilor pentru cote bune”.

Domnule Porumboiu, sunteți sătul de fotbalul românesc?
Am o ambiție foarte mare, de-aia nici nu mă retrag. Vreau să ofer românilor o campioană curată.

Dar cele de până acum de ce nu au fost curate?
Hai domne’, să fim serioși. Păi, lumea nu a văzut cum s-au câștigat campionatele în România? Lumea nu a văzut că Oțelul i-a dat meciul CFR-ului pentru că sezonul trecut CFR-ul îl dăduse Oțelului? Nu știu dacă vă amintiți, dar cele două sunt ultimele campioane.

Ați spus mai multe lucruri în ultimele zile despre corectitudinea în care s-a desfășurat campionatul. Totuși, lumea vrea ceva clar, concret.
Lumea vrea probe și să vin cu dovezi. Prima probă: în vestiarul lui CFR Cluj s-a vorbit despre blaturi cu arbitri și meciuri aranjate. A zis-o Yssouf Kone, fostul lor jucător, împreună cu alți patru fotbaliști care au evoluat acolo. Este o probă când vine cineva și spune că în mijlocul unei păduri s-a întâlnit cu cei de la CFR și li s-au propus 40.000 de euro ca să trântească un meci? Eu zic că este.

„Problema pariurilor e mortală”

Mai exact?
Este o probă când vine cineva și spune că acest Zamfir s-a oferit să cumpere un meci pentru un anumit club? Este o probă când cu două săptămâni înainte de Vaslui – CFR Cluj, Zamfir spune că e agentul lui Hăisan și îi promite nu știu ce transferuri, iar apoi portarul meu bâlbâia mingea până să intre în poartă?

Credeți că mafia pariurilor este implicată?
(oftează) Sunt multe probleme cu pariurile din Liga I. Că ne mai certăm noi, asta se poate remedia, dar cea cu pariurile este mortală.

Echipa dumneavoastră a fost vreodată implicată în așa ceva? Ați auzit de așa ceva?
O singură dată am vorbit despre pariuri, după un joc Buzău – Vaslui. Eu eram plecat la Cannes. Atunci am primit niște semnale clare în legătură cu sârbii din echipa mea, tocmai de-aia nu am niciun sârb în acest moment la echipă.

„Sunt două rețele în lumea pariurilor”

Ce semnale?
Sunt două rețele invizibile în lumea asta a pariurilor. Una este a fotbaliștilor și cealaltă a impresarilor. Sunt fotbaliști care se înțeleg între ei, eu am avut un caz aici. Cineva mi-a spus că joacă la pariuri sume mari. Cred că s-a întâmplat și cu Rapid sezonul acesta, când am pierdut cu 3-2. Am zis și la vremea respectivă că mi s-a părut ceva ciudat la acel meci.

Ați pomenit mai devreme numele lui Răzvan Zamfir.
Răzvan Zamfir este un măr otrăvit al fotbalului românesc. Face tot, rezolvă tot. Pe umerii lui s-au obținut foarte multe titluri și medalii. Cunoaște jucători, arbitri, foști arbitri, chiar și oameni în CCA. El a moștenit totul de la taică-său, care și-a făcut veacul pe la Vâlcea. El își face treaba bine și nimeni nu vrea să îl prindă.

Când o să vedem o campioană curată?
Campionatul e trucat de peste 20 de ani. Eu nu știu care e ultima campioană corectă.


În Serbia și Croația sunt probleme mari de tot. N-ați văzut ce arbitru a venit la „U” – CFR?!
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

Puteți observa faptul că tot ce spune Crăciunescu este identic cu ce spune Paszkany
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

Mafia pariurilor e o problemă care îngrijorează FIFA, UEFA, Interpolul. Normal că mă îngrijorează și pe mine
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

Publicat: 25 05. 2012, 08:27
Actualizat: 07 06. 2012, 14:47