LPF reacționează după ce Mititelu a pierdut procesul dezafilierii Universității Craiova: „Este un verdict normal pentru toate părțile implicate. Un asemenea prejudiciu ar fi însemnat falimentul total al fotbalului”

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, și-a exprimat părerea în cazul deciziei date azi de Curtea de Apel București în cazul dezafilierii Universității Craiova.

  • Magistrații au decis că Dumitru Dragomir și Mircea Sandu n-au comis abuz în serviciu, motiv pentru care au fost achitați
  • Adrian Mititelu nu va mai primi despăgubirile de 240 de milioane de euro. În schimb va achita 2.000 de lei cheltuieli de judecată
  • Bunurile lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir și ale LPF rămân însă sub sechestru. Adrian Mititelu are la dispoziție 30 de zile pentru a deschide un proces în civil având același obiect

Adrian Mititelu a pierdut lupta inițiată în instanță în care i-a acuzat pe Dumitru Dragomir și Mircea Sandu că au dezafiliat abuziv Universitatea Craiova. Decizia dată de instanță este una definitivă, iar omul de afaceri a pierdut și despăgubirea de 240 de milioane de euro. Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, și-a exprimat punctul de vedere după ultimele evenimente: „Este un verdict normal pentru toate părțile implicate. În ceea ce privește Liga Profesionistă de Fotbal, trebuie menționat faptul că ea nu a făcut altceva decât să aplice o hotărâre a Comitetului Executiv. Tocmai de aceea considerăm că s-a făcut dreptate și din această perspectivă. Am spus-o de la început, am fost și suntem nevinovați. 240 de milioane de euro nu valorează tot fotbalul românesc, cu toate echipele de club și echipele naționale. Un asemenea prejudiciu ar fi însemnat falimentul total al fotbalului, acest fenomen care și așa trece în această perioadă prin momente grele. Ziua de astăzi poate aduce crearea unei unități pentru salvarea fotbalului românesc”, a declarat Justin Ștefan pentru AGERPRES. 

Totuși, Adrian Mititelu mai are o cale de atac și poate deschide proces în civil: „În ceea ce privește un eventual proces în civil, să nu uităm că hotărârea Comitetului Executiv al FRF privind dezafilierea Universității Craiova a fost menținută de către Înalta Curte. Era anormal ca un litigiu de drept sportiv să ducă la condamnarea Ligii Profesioniste de Fotbal”, a adăugat Justin Ștefan. 

 

Publicat: 15 06. 2017, 19:17
Actualizat: 15 06. 2017, 19:18