Lovitură grea pentru Dumitru Dragomir! Are COVID, deși și-a făcut vaccinul! Cum se simte fostul șef al LPF | EXCLUSIV

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a aflat că are COVID-19, deși s-a vaccinat împotriva temutului virus. ProSport a reușit să stea de vorbă cu acesta și a obținut ultimele detalii despre starea sa de sănătate.

ProSport a aflat că Dumitru Dragomir este în carantină după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19! Fostul președinte al LPF a intrat în izolare și așteaptă rezultatele unui ultim test.

Dumitru Dragomir s-a infectat cu noul coronavirus, deși și-a făcut vaccinul

Fostul șef de la Liga Profesionistă de Fotbal a oferit în exclusivitate câteva declarații. El se arată consternat de faptul că a făcut vaccinul, dar tot s-a îmbolnăvit.

„Da, este adevărat că sunt în carantină. Am făcut un test și a ieșit negativ, iar apoi am făcut un test PCR și am ieșit pozitiv. Practic, am COVID.

Mă simt bine, nu am niciun simptom. Nu am nici pe dracu`, dar respect regulile. Nu mai știu ce să cred. Eu am făcut și vaccinul… Acum, aștept rezultatele unui alt test, mi-am mai făcut unul, ca să fiu sută la sută sigur… Vom vedea ce va fi”, a declarat Dumitru Dragomir pentru ProSport.

Dumitru Dragomir încă este interesat de lumea fotbalui, deși a lăsat „sportul rege”

Deși a ieșit fotbal pentru a se ocupa de alte afaceri, „Mitică de la Ligă” încă este interesat de fenomen. Deseori el povestește momente uitate sau neștiute din fotbalul românesc.

Recent, el a vorbit la superlativ despre averea pe care o deține Gigi Becali, patronul lui FCSB.

Potrivit Capital, Gigi Becali are o avere estimată între 350 și 400 milioane de euro. Acesta se situează pe locul 12 în topul celor mai bogați oameni din România.

„Ce înseamnă 100 de milioane la Gigi Becali, băi, frate? Este ca și cum ar fi la tine un milion de lei vechi, adică 100 de lei. E puțin, băi, ăsta are avere incomensurabilă.

Eu sunt modestino, nu sunt la nivelul lui!”, a declarat recent Dumitru Dragomir.

Publicat: 13 02. 2021, 14:46
Actualizat: 13 02. 2021, 15:26