Lovitură de teatru în Giulești: Rapid a scăpat de Andronache. Documente care atestă excluderea administratorului judiciar

Pe site-ul oficial al clubului Rapid au fost publicate documente care atestă excluderea Cristinei Andronache din Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, ceea ce înseamnă că aceasta nu mai poate fi administrator judiciar al echipei din Giulești! Actele sunt semnate de secretarul general al UNPIR, Alexandru Frumosu. În comunicat se arată: „Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România a luat hotărârea ca doamna Cristina Andronache să fie exclusă definitiv din Uniune, acest lucru făcând-o incompatibilă cu funcția de administrator judiciar al SC FC Rapid București”. 

  1. Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România a exclus-o pe Cristina Andronache încă din luna mai, dar decizia a fost suspendată în urma contestării acestei decizii în instanță. Judecătorii au respins însă recursul făcut de Andronache pe 26 septembrie.

Mai jos aveți actele prezentate de conducerea clubului Rapid:

Publicat: 02 10. 2014, 16:55
Actualizat: 02 10. 2014, 17:08