Liviu Ciobotariu, ca și dat afară de la Sepsi! Anunțul lui Laszlo Dioszegi după eșecul cu Poli Iași: „Suntem în groapă”

Oficial. Liviu Ciobotariu a preluat-o pe Sepsi. Ce obiectiv i-a pus Dioszegi
Vezi galeria foto - 4 poze

Liviu Ciobotariu este ca și dat afară de la Sepsi! Laszlo Dioszegi a anunțat că echipa pe care o conduce este deja „în groapă”, după ce a pierdut și la Iași, scor 0-1.

Liviu Ciobotariu, ca și plecat de la Sepsi! Laszlo Dioszegi: „Suntem în groapă!”

Finanțatorul formației din Sfântu Gheorghe dă de înțeles că Sepsi n-a avut nici șansă în Copou, însă admite că situația este una cu adevărat critică.

„Prea bine nu sunt, însă jucătorii au vrut, s-a văzut voință. Dacă aveam norocul să marcăm în minutul 2 (n.r. – se referă la penalty-ul ratat de Cosmin Matei), alta era situația. Băieții s-au zbătut, după multe etape mingea a fost la noi, am avut și câteva ocazii, dar, ca de obicei, mingea n-a intrat în poartă. Trebuie s-o spunem, să recunoaștem, suntem în groapă!”, a admis Dioszegi, conform GSP.

„Încet, încet spunem adio play-off-ului. Fără 9 puncte în următoarele 3 etape, cred că trebuie să ne luăm gândul de la play-off! Nu se discută altceva cu Botoșani decât victoria, nu mai e cale de întors, trebuie să câștigăm neapărat”, a completat finanțatorul lui Sepsi.

Marți se poate decide soara lui Liviu Ciobotariu! Laszlo Dioszegi: „Luni vin acasă!”

Laszlo Dioszegi a subliniat că soarta lui Liviu Ciobotariu se va decide cel mai probabil în cursul zilei de marți.

„N-am ajuns încă la club, luni vin acasă, acum trebuie să zbor în străinătate. Încă n-am discutat cu Ciobi, cu staff-ul. Să vedem, urmează meciul cu Botoșani și probabil marți o să vorbim”, a completat Dioszegi.

Publicat: 20 10. 2023, 11:48
Actualizat: 20 10. 2023, 11:49