Liviu Bătineanu, fostul medic de la Dinamo, rupe tăcerea despre scandalul aparaturii medicale dispărute: „Nu știu ce l-a apucat pe Rednic, dar să iasă și să spună cu nume și prenume ce știe!” EXCLUSIV

Mircea Rednic caută în ultimul timp tot felul de scuze pentru a justifica situația catastrofală în care a ajuns în acest moment unul dintre cele mai titrate cluburi din România.

„Puriul” a dat vina în ultimul timp cam pe tot ce se putea da vina la Dinamo, ba pe jucători, ba pe foștii antrenori, ba pe conducătorii spanioli, ba pe foștii preparatori, nimeni nu a scăpat de tirul fostului internațional. Dar recent, Mircea Rednic a vorbit și despre faptul că de la Dinamo a dispărut și aparatura necesară pentru pregătirea fizică a jucătorilor.

Mircea Rednic este presat de timp, iar în acest moment nu se vede, dar nici nu se simte absolut deloc că Dinamo este antrenată de omul care în urmă cu mai bine de peste 10 ani chiar avea rezultate foarte bune în fotbalul românesc. Din păcate, Rednic a ajuns acum să acuze și că de la Dinamo s-a plecat cu aparatura medicală.

Liviu Bătineanu, fostul medic al lui Dinamo, rupe tăcerea despre scandalul aparaturii medicale dispărute: „După 21 de ani de medic la Dinamo m-am săturat de atâta imbecilitate!”

Deși a preferat să nu dea niciun nume în legătură cu cei care ar fi putut să plece de la Dinamo cu aparatură medicală, totuși nu avem cum să nu ne gândim că Mircea Rednic s-a referit probabil la fostul doctor al echipei Liviu Bătineanu. La începutul acestui an, un alt fost medic de la Dinamo, Adrian Motoacă, a vorbit în Fanatik despre dispariția unor materiale de ordin medical și a dezvăluit numele lui Liviu Bătineanu, explicând ulterior în ce context acesta ar fi plecat cu ele în portbagaj, deși nu erau ale sale personal.

(Liviu Bătineanu a fost doctorul lui Dinamo timp de 21 de ani)

Contactat de către ProSport, Liviu Bătineanu a vorbit despre aparatura medicală, cea care era la echipă în mandatul său. „Nu știu și habar nu am de ce Mircea Rednic s-a trezit acum să vorbească despre acest subiect. Dar foarte bine! Să iasă și să spună cu nume și prenume tot ce știe.

Pe mine nu o să mă vedeți că o să accept să intru în vreo polemică cu Mircea Rednic și să fac unora sau altora pe plac, dar m-am săturat de atâta imbecilitate după 21 de ani de stat la Dinamo. De trei luni mă simt chiar foarte bine și simt că îmi este bine că sunt departe de tot felul de scandaluri.

Au apărut în urmă cu câteva luni și alte declarații ale unui fost medic de la Dinamo, Adrian Motoacă, tot pe subiectul ăsta, iar apoi firma respectivă a ieșit și a dat un comunicat. Acele aparate nu au fost plătitie și nu era normal ca ele să se întoarcă la cei care le livraseră și nu își primiseră banii? Nu știu despre ce biciclete lipsă vorbește Mircea. Hai să fim serioși! Vă rog să mergeți și să îl întrebați pe Rednic ce știe cu exactitate. Eu alt lucru nu mai am de comentat pe tema acestui subiect”, a declarat Bătineanu.

 

Publicat: 08 11. 2021, 17:42
Actualizat: 08 11. 2021, 17:44