Se construiește un stadion de 40.000.000 de euro în România într-un oraș care are echipă doar în Liga 3! „Va fi de patru stele UEFA”

Foto: Facebook @Emil Radu Moldovan
Vezi galeria foto - 4 poze

Într-un oraș care are echipă doar în Liga 3 se construiește un stadion de 40.000.000 de euro. Arena va fi de patru stele UEFA!

Apar din ce în ce mai multe stadioane moderne în orașe mici care nu dispun de echipe în primele divizii. Recent, a fost anunțată construirea unui nou stadion de 10.875 de locuri într-o localitate care nu mai are de foarte mulți ani o echipă în Superliga.

Ce oraș va beneficia de un stadion de 40.000.000 de euro în România

O nouă localitate va beneficia de un stadion modern cu peste zece mii de locuri. Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a anunțat că Gloria Bistrița va beneficia de un nou stadion. Astfel, la Bistrița urmează contrucția unei arene cu circa 10.875 de locuri, ce va dispuse și de tribune VIP și loje VIP.

„Anul trecut am actualizat studiul de fezabilitate pentru noul stadion. Va fi un stadion de patru stele UEFA cu circa 10.875 de locuri, cu zone de tribune VIP și loje VIP.

Vom avea în municipiul Bistrița, pentru locuitorii municipiului și ai județului Bistrița-Năsăud, toate facilitățile sportive. Vă spun că niciun oraș din România nu deține așa ceva”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, potrivit bistrițeanul.ro.

Jean Păduraru va fi omagiat cu un bust la intrarea în complex

Noua arenă de 10.875 de locuri va costa aproximativ 40 de milioane de euro. În proiect sunt incluse și mai multe zone de agrement plus o pistă de atletism. Gloria Bistrița a fost una dintre formațiile de tradiție din prima ligă de fotbal, dar în ultimii ani a decăzut, după moartea lui Jean Pădureanu.

Fostul patron al Gloriei Bistrița, decedat în 2016, va avea un bust chiar la intrarea în complexul sportiv. În prezent, echipa se află în Liga 3 și are mari șanse să promoveze în liga secundă, fiind în acest moment lider în grupa A.

Viorel Moldovan, dezvăluiri despre pasiunea lui Jean Pădureanu: „Curățau doi crapi pe masa de masaj”

Fostul mare internațional, Viorel Moldovan, a povestit despre pasiunea lui Jean Pădureanu. Fostul conducător era gurmand așa că a făcut o carmangerie chiar sub sediul clubului din Bistrița.

„Îmi aduc aminte că eram la refacere, sub tribună, la stadion la Bistrița. Cred că era prin 1998. Era nea Fane Coidum antrenor, în Liga 2. Eram puști. Și când am intrat în bazin acolo, nea Jean și nea Fane curățau doi crapi pe masa de masaj! Era un gurmand nea Jean și îi plăcea foarte mult să mănânce. Sub sediul clubului făcuse o carmangerie și toate erau autohtone”, a declarat Viorel Moldovan.

  • De-a lungul istoriei, Gloria Bistrița a cucerit un singur trofeu, Cupa României, în sezonul 1993 – 1994. A mai jucat finala Cupei doi ani mai târziu. În prima ligă cea mai bună clasare a bistrițenilor a fost locul 3 în clasament, la finalul sezonului 2002 – 2003. La nivel european, Gloria Bistrița a fost finalistă în Cupa Intertoto, în 2007.
Publicat: 11 04. 2024, 08:35
Actualizat: 11 04. 2024, 14:36