Florin Talpan și-a găsit nașul! Lumânare îl desființează pe juristul CSA Steaua: „Îl asigur că o să plătească pentru asta. Nu am ajuns să stăm și să îl promovăm pe Talpan la «masa verde»” | EXCLUSIV

Florin Talpan, juristul CSA Steaua, și Marian Lumânare, președintele AMFB, sunt într-un duel deschis al declarațiilor de la distanță. Subiectul: declararea echipei de fotbal a Armatei direct campioana Capitalei fără să mai joace restul meciurilor.

Reacția din miez de noapte a lui Talpan l-a iritat serios pe Marian Lumânare, care a venit cu un răspuns, la rândul său, pentru ProSport. Juristul CSA a acuzat AMFB că vrea să continue competiția din Liga 4 pentru a încasa sume din drepturile TV și pentru organizarea play-off-ului județean.

Marian Lumânare: „Florin Talpan o să plătească pentru afirmațiile lui”

„Nu mă mai surprinde nimic la Florin Talpan pentru că după răspunsul primit de la domnul comandant Hâncu ne-am dat seama că el vorbește în numele său personal. Dar îl asigur eu că o să plătească pentru aceste afirmații, dacă nu are probe. Îl invit să discute cu domnii de la Digi și să îi întrebe pe dânșii dacă ne-au plătit vreun ban pentru meciurile transmise?

Totul s-a făcut gratis, iar noi doream doar imagine pentru Liga 4. Nu știu ce urmărește Florin Talpan cu aceste acțiuni si vorbe aruncate aiurea, dar așa ceva nu se mai poate. Nu am ajuns să stăm și să îl promovăm pe Talpan la «masa verde» sau direct la baraj că mă amenință el pe mine cu dosare penale. Îi invităm pe conducătorii Stelei să le arătăm toate chitanțele, iar cu domnul Talpan nu am ce să mai discut. Îl vom reclama pe acest domn pe la toate comisiile abilitate”, a spus Lumânare pentru ProSport.

ProSport a anunțat în exclusivitate pe 20 mai că AMFB l-a reclamat comandantului CSA pe Florin Talpan.

Ce a cerut, concret, Talpan de la AMFB

  • AMFB trebuie să oprească campionatul Ligii 4 și să desemneze Steaua București drept câștigătoarea sa, având în vedere pericolul pandemiei COVID-19.
  • Cazuri în care s-a procedat la fel: Liga 4 din Suceava a fost oprită de AJF Suceava, iar echipa de pe locul 1 a fost declarată câștigătoare.
  • În Liga a 3-a, FRF le-a acordat echipelor Aerostar Bacău (Seria 1) și U Craiova 1948 SA (Seria 4) titlul de campioană a seriei din care făcea parte, promovându-le automat în Liga 2. Aerostar Bacău ocupa prima poziție, la o distanță de 7 puncte de locul 2, în timp ce Craiova avea 13 puncte față de a doua clasată.
Publicat: 25 05. 2020, 12:55
Actualizat: 25 05. 2020, 13:14