„Fierbe” Craiova! Peluza Sud i-a umilit pe jucători, Adrian Mititelu a reacționat vehement și a luat la țintă două nume mari: „Sunteți responsabili, veți da explicații”. În tot contextul trist există și o veste mare din partea patronului

Egalul smuls în al optulea minut de prelungiri cu AS FC Pucioasa, 2-2, a agitat apele la FC U Craiova 1948. Peluza Sud a trecut la gesturi extreme și i-a deposedat pe jucători de tricouri, iar Adrian Mititelu a reacționat dur și i-a scos vinovați pe Marcel Pușcaș și Nicolo Napolo. Există, totuși, și o veste bună, omul de afaceri craiovean manifestându-și intenția de a construi o arenă nouă, de 10.000 de locuri, după ce Primăria Craiova i-a interzis să joace pe „Ion Oblemenco”.

La opt puncte de liderul Oltul Turris Turnu Măgurele cu 12 meciuri înaintea finalului Seriei 2 din Liga 3. O situație pe care suporterii și Adrian Mititelu nu și-o închipuiau la începutul sezonului a devenit realitate, iar lucrurile au început să scape de sub control la echipa care se vedea în Liga 2 anul viitor. Sâmbătă, Napoli și Pușcaș au dat un nou rateu, iar urmarea a fost anunțată de Adrian Mititelu. Oamenii cărora le-a delegat conducerea clubului sunt vinovați și vor fi convocați la o ședință: „Indiferent de rezultate clubul merge inainte, orice alte comentarii contrare sunt eronate. Obiectivul asumat și declarat al echipei pentru acest sezon este promovarea in Liga 2. Clubul a asigurat în acest sezon (eforturi financiare enorme), condiții net superioare celorlalte competitoare, cu toate acestea rezultatele si jocul s-au lăsat asteptate. Clubul a satisfăcut toate cererile făcute de Antrenorul Nicolo Nicolo vizavi de lot,pregatire centralizata,veniri/plecari jucatori. În acest moment echipa s-a îndepărtat mult de locul 1,pe lângă pierderea unor puncte vitale, jocul echipei asufera în mod evident. Mai mult,atmosfera din cadrul echipei este una deteriorata grav ,incompatibila cu performanta. Responsabili pentru aceasta stare sunt Președintele Puscas și Antrenorul Napoli,ambii urmând sa dea explicații pentru aceasta stare de fapt,urmand ca mâine sa se facă o analiza a tuturor aspectelor mentionate”, a scris omul de afaceri, pe facebook, înainte să anunțe un proiect ambițios: „Legat de activitatea clubului ,subsemnatul am că prioritate începerea lucrărilor pentru construirea unei baze de antrenament, dar și antamarea discuțiilor în vederea construirii unei arene de 10 mii de locuri în zona Balta Craiovita. Însă despre aceste investiții sper sa am vesti bune după ziua de Marți când se pronunța instanta în procesul cu Puz-ul”.

Peluza Sud i-a dezbrăcat pe jucători

La finalul meciului de la Pucioasa, Ovidiu Dănănae și colegii lui au trecut prin momente care le-a reamintit cum se trăiește fotbalul în sânul Peluzei Sud ’97. Fotbaliștii Craiovei au rămas fără tricouri, unele pe care ultrașii le-au afișat invers într-o postare acidă pe facebook: „Ați ratat promovarea, trierea începe cu dezbrăcarea! Dacă pe 16 martie 1983 Știința îngenuchea Kaiserslauternul și se califica în semifinalele Cupei UEFA, la fix 36 de ani diferență, Universitatea este pusă în cea mai rușinoasă postură din istorie, fiind în imposibilitatea de a depăși echipa din Pucioasa!

Considerăm că așa nu se mai poate și de aceea am trecut la măsuri din ce în ce mai usturătoare. Azi v-am luat tricourile. Nu se știe ce va mai urma…Nu aveți ce căuta în tricourile Campioanei Unei Mari Iubiri! Ați pătat prin atitudinea voastră istoria unui întreg oraș, mizeriilor! Am moștenit Spiritul Științei de la bunici și părinți! Nu vă permitem să-l compromiteți, mercenarilor! Tricourile rămân la noi, voi nu meritați nici măcar disprețul nostru! Peluza Sud nu admite niciun pas gresit!”, a fost mesajul cât se poate de clar al suporterilor.

 

Publicat: 17 03. 2019, 17:48
Actualizat: 17 03. 2019, 17:49