FC Oltchim** s-a retras din Liga a III-a după ce a rămas fără sprijinul combinatului chimic

Formația de fotbal FC Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a retras din Liga a III-a, după ce a rămas fără sprijinul combinatului chimic, aflat într-un proces de privatizare.

Gruparea vâlceană făcea parte din Seria a IV-a a eșalonului al treilea și bifase deja o neprogramare, după ce în prima etapă de campionat nu a plătit baremul de arbitraj.

„Nu avea rost să mai încurcăm lumea, să trimitem arbitrii, ne-am desființat, iar jucătorii sunt liberi de săptămâna viitoare, când va fi prima ședință de Comitet Executiv la federație. Nu s-a găsit nimeni să ne preia, deși s-a tot căutat un sponsor, să vedem dacă mai continuă și handbalul. Oricum, jucătorii nu aveau o situație fericită, aveau salariul minim și jucau fără prime, își vor cauta alte echipe. FC Oltchim rămâne doar cu grupele de copii”, a spus tehnicianul Ion Lazăr.

Fotbaliștii de la FC Oltchim vor deveni liberi de contract, o parte dintre ei urmând să semneze cu cele două formații vâlcene de Liga a II-a, CS Municipal și Damila Măciuca.

MEDIAFAX

sursa foto: curierul.ro

Publicat: 18 09. 2012, 15:31
Actualizat: 18 09. 2012, 15:32