EXCLUSIV | Ce s-a întâmplat cu Victor Angelescu, omul de afaceri anunțat drept noul patron din Giulești

În urmă cu aproape o lună, a fost făcut anunțul potrivit căruia omul de afaceri Victor Angelescu (34 de ani) a preluat 40% din pachetul majoritar al „noului Rapid”. Contactat de ProSport, Angelescu a confirmat că negocierile au ajuns la final, iar în cursul acestei săptămâni va organiza o conferință de presă prin care să marcheze venirea sa în Giulești.

Chiar dacă existau zvonuri conform cărora omul de afaceri s-a retras și nu mai dorește să investească la gruparea nou-promovată, acesta a lămurit situația cu scurt timp înainte de startul campionatului: „Negocierile au ajuns la final, mai erau detalii de pus la punct. Am preluat 40% din pachetul majoritar. Voi prezenta toate detaliile în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc în cursul acestei săptămâni. Cel mai probabil va avea loc joi sau vineri, trebuie să vedem când va fi programat jocul din prima etapă cu Progresul Spartac. Vă voi putea oferi atunci toate detaliile tranzacției. Am preluat 40% din pachetul majoritar, nu 49%”, a spus Victor Angelescu, pentru ProSport.

Victor Angelescu a recunoscut și că el a fost cel care a furnizat suma pentru achiziționarea brandului Rapid, la începutul lunii iunie: „Da, eu am fost cel care a achitat suma respectivă. Nu am venit doar cu o parte din suma totală, am plătit integral banii necesari pentru achiziționarea brandului Rapid”.

Pe 12 iunie, la licitația cu numărul 19, brandul Rapid a fost achiziționat de societatea SC FC R București, contra sumei de 406.000 de euro plus TVA. FC R București era oricum singura societate care cumpărase caietul de sarcini. La prima întrevedere, Adunarea Creditorilor stabilise ca licitația pentru brandul Rapid să pornească de la 3.4 milioane de euro, dar la a 19-a rundă, s-a ajuns la prețul de 406.000 de euro.

Victor Angelescu este director pe Europa al companiei APS Holding (Asset Portfolio Servicing). A fost junior la Sportul Studențesc, iar înainte de startul Ligii 2 s-a retras brusc de la Sportul Snagov. După ce a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă la Snagov, Angelescu promitea un buget de 1 milion de euro, construirea unui nou stadion și obiectivul cerut era promovarea în Liga 1 Betano. Angelescu s-a retras ulterior de la Snagov, iar acum a venit alături de Pancu&Co.

Ajunși în Liga a III-a după un sezon dificil în care s-au duelat cu CSA Steaua pentru promovare, giuleștenii pleacă din pole-position în Seria a II-a. Vor evolua contra unor formații precum CS Afumați (retrasă din Liga 2), CS Făurei (echipa fraților Nicoliță), FC FCSB 2 sau Popești-Leordeni. Campioana promovează direct în Liga 2.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA PROGRAMUL COMPLET AL SERIEI A II-A


Foto: Victor Angelescu, în cadrul unei conferințe de presă
 

Publicat: 20 08. 2018, 17:51
Actualizat: 20 08. 2018, 17:52