Vasile Șiman a făcut din nou scandal!** Ferfelea: „A venit la ședința CNSL și a amenințat că sparge geamurile cu mine. Vom depune plângeri penale”

Jucătorii Sportului încearcă din răsputeri să se elibereze de contractele cu Sportul Studențesc, iar prezențele la Consiliul Național pentru Soluționarea Litigiilor sunt deja o obișnuință pentru fotbaliștii din Regie. La ședința de joi a fost prezent și patronul clubului, Vasile Șiman, iar mijlocașul Viorel Ferfelea a dezvăluit că acesta a avut o atitudine agresivă față de membrii echipei cu care se află în litigiu.

„Nu știu în ce calitate a venit domnul Șiman la ședința de ieri, m-a amenințat că mă scoate prin geamurile încăperii, că vorbesc cam mult. Membrii comisiei erau acolo, dar nu sunt polițiști să facă ordine. Am depus o plângere penală împotriva domnului Șiman, pentru falsuri în acte. În contractele tuturor jucătorilor de la Sportul sunt înscrisuri dubioase. Acest club a fost demolat de acest om, Vasile Șiman. Vom vedea dacă pe viitor vom depune plângere și pentru agresiune verbală și fizică. Există mai mulți martori care au asista la reațiile domnului Șiman, tatăl lui Cioranu a fost cel agresat”, a spus Ferfelea la Sport.ro.

Publicat: 19 04. 2013, 16:01
Actualizat: 19 04. 2013, 16:02