„U” Cluj s-a impus pe terenul celor de la CS Mechel

Gică Mihali a așteptat șase etape pentru o victorie la cârma „șepcilor roșii”. Ieri, la Câmpia Turzii, jucătorii săi au ținut să infirme pronosticul sumbru dat de tehnician la mijlocul săptămânii, și anume o nouă remiză albă.

Deși avizi de victorie, Bundea & co. au început timoraÅ£i, iar „sârmarii” puteau deschide scorul în două rânduri dacă nu se loveau de opoziÅ£ia lui Marincău sau Suller. Treptat, clujenii s-au mutat la poarta gazdelor, însă fără eficienţă, iar în vestiar la pauză s-au auzit doar „tunetele” lui Mihali. Sătul şi de apostrofările fanilor, veteranul Zeno Bundea a luat o acÅ£iune pe cont propriu şi l-a executat sec pe Silaghi. „Campionii!”, au replicat, ironic, fanii din tribune, semn că agonia unui tur ratat nu se poate uita uşor. Budean a Å£inut să puncteze şi el în poarta unei echipe aflată în moarte clinică şi a dat astfel semnalul retragerii în propria jumătate de teren, facilitând prima victorie a Universităţii în mandatul lui Mihali la Cluj. Finalul de meci nu a făcut notă discordantă faţă de scenariile obişnuite la „U”, astfel că fotbaliştii, antrenorul şi patronul şi-au primit şi de această dată porÅ£ia zilnică de „complimente”.

„Voi fi regretat dacă voi fi demis!”

Antrenorul grupării ardelene a mărturisit la finalul partidei că nu știe dacă va continua la Universitatea. „Nu știu încă ce soartă voi avea. Totuși, nu cred că mă poate judeca cineva pentru că nu am pierdut niciun meci de când sunt la Cluj. Sigur, dacă ar fi să fiu înlocuit, voi fi regretat”, a spus Mihali. El a precizat că este decis să continue la „U” Cluj și că s-a atașat de echipă. „Am trecut prin momente grele cu acești jucători, de care m-am și atașati. Nu cred că mă poate judeca cineva. Oricine ar fi, din conducere sau din tribune. Eu sunt la dispoziția lor, dacă vor să stau e bine, dacă nu, asta e”, a explicat el.

Sfârșit trist de carieră!

Oficialii Daciei Mioveni au contestat vehement arbitrajul lui Vasile Balaș, care s-a retras după meciul de la Tg. Mureș, terminat 3-1 pentru gazde.

„Bine că a ieșit acest Vasile Balaș din arbitraj. Nu ați văzut ce fizic are? De clovn! La asta se pricepe bine Balaș. Oricum, Reșița a predispusă la astfel de arbitri. Un alt exemplu este Radu David, care acum doi ani ne-a eliminat antrenorul pentru injurii aduse spectatorilor, chiar dacă meciul se juca fără spectatori… Păi, jucătorii gazdelor își ziceau la un moment dat între ei cînd aveau mingea: «Cazi, cazi că ne dă 11m!». Și uite că le-a dat. Ce penalty a fost ăla? Balaș zicea că jucătorul nostru a lovit cu cotul. Dar la lovire cu cotul se dă roșu…!”, a declarat la finalul partidei directorul sportiv al Daciei, Răzvan Tunaru.

În minutul 75 al meciului FCM Tg Mureș – Dacia Mioveni, gazdele au primit un penalty, moment în care oaspeții au plecat in corpore de pe teren în semn de protest față de arbitraj. După două minute însă, aceștia au revenit asupra deciziei și au continuat jocul.

Balaș nu este la primul meci stricat în acest sezon. La meciul „U” Cluj – FC Bihor 1-1, „fluierașul” a fost alergat pe teren la final de jucătorii gazdă, care îl acuzau că le-a anulat două goluri și că a prelungit partida cu doar trei minute.

„Am avut și momente de slăbiciune, iar dacă adversarul era mai valoros ne putea taxa” – Gică Mihali, antrenor „U” Cluj

„A fost un meci modest, iar locurile din clasament spun totul despre cele două echipe” – Valentin Șandru, antrenor CS Mechel

8 puncte au strâns clujenii șase etape cu Gică Mihali antrenor principal

Publicat: 30 11. 2008, 08:40
Actualizat: 30 11. 2008, 08:46