„Stanciu s-a zgâriat de gard!”** Cum sunt văzute incidentele de la finalul derby-ului UTA-Poli de către cei implicați

Jandarmii i-au împiedicat pe suporteri să se ia la bătaie cu ocazia derby-ului UTA – Poli. Totuși, o lovitură a fost aplicată, lângă vestiare. Daniel Stanciu are martori că secundul echipei arădene i-a spart arcada. Iată variantele celor doi.

Conflictul a izbucnit puțin înainte de pauză, când team managerul lui Poli a protestat la o decizie a arbitrului. Stanciu povestește ce s-a întâmplat la pauză: „Stăteam pe bancă, el a ieșit, a venit către mine și m-a lovit pe nepregătite. Nu foarte rău, dar mi-a spart arcada, există și declarațiile jandarmilor și ale celor de la anti-tero, care l-au mobilizat în primă fază, după aceea l-au scăpat și l-au găsit ascuns pe undeva la duș, în vestiar. Deranjantă este atitudinea lui Adrian Onica, din Timișoara. El a lucrat și la Fortuna Covaci, acum e organizator de competiții la UTA, care încerca să-l convingă pe observator că eu m-am dat singur cu capul de pereți. În defavoarea lui Stupar vin declarațiile oamenilor legii”.

Stupar: „M-a amenințat că mă aranjează!”

Dan Stupar spune că, după un schimb dur de replici cu Stanciu, imediat după pauză, a intrat în vestiar, apoi a ieșit, întâlnindu-se din nou cu oficialul polist. „El a strigat după mine, transmițându-mi că mă va căuta el la Arad sâmbătă și mă va aranja. S-a ajuns la un nou schimb de replici, moment în care m-a înjurat de mamă. Cum mama mea nu mai este pe această lume, am explodat și m-am dus spre el, dar nu l-am lovit. Am ținut palmele deschise, cu intenția de a-l împinge, la fel a făcut și el, dar, când s-a ridicat de pe bancă, cred că s-a lovit sau s-a zgâriat de gard sau de stâlpul de beton”, a explicat Stupar, citat de sportarad.ro.

Totuși, și-a cerut scuze

Chiar dacă nu recunoaște că l-a lovit pe Stanciu, Dan Stupar le-a cerut iertare oamenilor din ambele cluburi: „Îmi cer scuze atât lui, cât și celorlalți oameni de la Poli. Dar, cel mai mult îmi doresc să mă ierte cei de la UTA, căci, printr-o eventuală suspendare, le creez prejudicii și neplăceri. Îmi cer scuze și suporterilor, fiindcă nu-mi stă deloc în caracter să ajung la astfel de fapte”.

„UTA a semnat un contract cu o firmă de energizante și, în loc să bea jucătorii, cred că a băut mai mult Stupar. El, săracul, nu era sănătos nici înainte, când juca fotbal„, Daniel Stanciu, team manager Poli Timișoara

Publicat: 03 10. 2011, 09:11
Actualizat: 03 10. 2011, 09:12