Stanciu, primul dezertor!** Team managerul lui Poli a plecat și negociază cu Vasluiul

Daniel Stanciu mai avea contract cu Poli până în vară, însă a ales să se despartă de gruparea alb-violetă. Clubul bănățean este aproape de prăpastie și, chiar dacă va fi salvat de autoritățile locale, membrii conducerii administrative ar urma să fie înlocuiți.

Daniel Stanciu, omul care s-a alăturat Politehnicii în urmă cu doi ani și trei luni nu a mai așteptat ca Iancu să finalizeze negocierile cu puterea locală și s-a decis să fie primul care părăsește corabia. Stanciu va face la începutul săptămânii viitoare o conferință de presă în Timișoara, în cadrul căreia va explica de ce a plecat de la Poli.

Surse din cadrul clubului susțin că fostul oficial timișorean s-a decis să plece pentru că nu mai avea încredere că situația financiară a clubului se va redresa. Stanciu își va onora în continuare contractul pe care l-a semnat cu Digi Sport, însă mai are o ofertă tentantă, de la unul din cluburile de top din România, FC Vaslui. Fostul team manager al echipei timișorene a mai purtat discuții avansate cu Adrian Porumboiu în vara anului trecut, însă cele două părți nu au ajuns la un acord atunci.

Despărțirea a fost de comun acord. E ceva normal, dacă se schimbă acționariatul. Puțini vor mai rămâne. E păcat că pleacă, pentru că era un factor de echilibru
Marian Iancu, președinte CA Poli Timișoara

Publicat: 10 03. 2012, 08:30
Actualizat: 10 03. 2012, 08:31