Scandal monstru între creditorii chirografari și RTZ & Partners după ce s-a aflat că aceștia ar urma să nu primească niciun ban, pe când suma pe care firma lui Răzvan Zăvăleanu ar încasa-o de la Dinamo se apropie de 1,5 milioane de euro! Cifre, detalii și acuzații incredibile plus reacția administratorului judiciar! | EXCLUSIV

O parte dintre creditorii chirografari ai lui Dinamo sunt nemulțumiți că riscă să nu se aleagă cu niciun ban după aprobarea Planului de reorganizare modificat, pe când firma lui Răzvan Zăvăleanu, RTZ & Partners, va încasa o sumă consistentă.

Dinamo traversează o perioadă extrem de importantă, care cu siguranță va da direcția în care se va îndrepta clubul din Șos. Ștefan cel Mare. Dacă pe plan sportiv se speră la promovarea în play-off-ul Ligii 2, după rezultatele bune din ultima perioadă, la nivel administrativ se duce lupta pentru aprobarea Planului de reorganizare modificat. Aproape toți creditorii au fost de acord cu acesta, dar sunt și câțiva care s-au opus.

Potrivit informațiilor ProSport, aceștia sunt nemulțumiți deoarece sunt trecuți cu zero în tabelul banilor pe care urmează să îi încaseze, pe când firma care se ocupă de insolvența lui Dinamo, RTZ & Partners, va încasa o sumă de aproximativ 1.423.420 de euro.

Scandal monstru între creditorii chirografari și RTZ & Partners după ce s-a aflat că aceștia ar urma să nu primească niciun ban, pe când suma pe care firma lui Răzvan Zăvăleanu ar încasa-o de la Dinamo se apropie de 1,5 milioane de euro! Cifre, detalii și acuzații incredibile plus reacția administratorului judiciar!

Creditorii chirografari sunt nemulțumiți că urmează să nu mai primească niciun ban din datoriile pe care Dinamo le are față de ei, în cazul în care Planul de reorganizare modificat va fi aprobat de judecătorul sindic.

Potrivit informațiilor ProSport, firma lui Răzvan Zăvăleanu va încasa aproximativ 1.423.420 de euro până la finalul anului 2025 – suma poate să crească în cazul în care vor mai fi vânduți jucători în următoarea perioadă.

*Suma de 310.679 de euro pentru atragerea unui investitor este calculată pentru o potențială tranzacție de aproximativ 10 milioane de euro, atât cât și-ar dori Dinamo să pună pe masă noul investitor.

Reacție dură a lui Răzvan Zăvăleanu: „Încearcă să facă o atmosferă comunistă! Oamenii sunt datori față de Dinamo”

Administratorul judiciar de la Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a reacționat pentru ProSport după ce creditorii chirografari și-au exprimat nemulțumirea.

Oficialul formației din Șos. Ștefan cel Mare a transmis că mulți dintre oamenii care au de primit bani „sunt datori moral și nu numai față de Dinamo”.

„Cât timp lucrurile sunt făcute legal, această discuție nu își are rostul. Acești oameni sunt datori moral și nu numai față de Dinamo.

Până acum, RTZ & Partners nu a încasat niciun ban și, oricum, pentru ce se lucrează aici sumele ar fi putut să fie chiar mai mari.

Creditorii garantați sunt achitați în întregime, este vorba despre milioane de euro, deci nu prea este de înțeles comparația.

Cine sunt acești creditori chirografari nemulțumiți, cei care au fost plătiți și au trimis banii înapoi (n.r. Nicolae Badea și Dorin Șerdean)? Că ei iau bătaie după bătaie nu reprezintă o surpriză pentru noi. Au dat peste un judecător pe care îl interesează dreptatea. Această discuție este de prost gust. Ei încearcă să facă o atmosferă comunistă”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, potrivit ProSport.

Publicat: 18 11. 2022, 17:12
Actualizat: 18 11. 2022, 18:28