Reacția Petrolului Ploiești, după vestea care a șocat fotbalul românesc! Oficialii clubului dezvăluie că se vor repeta testele de coronavirus: „Mai sunt probleme cu aparatele”

Vestea că cinci fotbaliști de la Petrolul Ploiești au fost depistați pozitiv la testul pentru COVID-19 a venit ca un trăsnet asupra echipei prahovene. Directorul sportiv al clubului, Costel Lazăr, a spus joi că testele vor fi repetate pentru că sunt considerate neconcludente.

În urma veștii că jucătorii de la Petrolul Ploiești au fost infectați cu noul coronavirus, partida de sâmbătă cu UTA Arad a fost amânată.

Reacția lui Costel Lazăr, directorul sportiv de la Petrolul Ploiești

„Repetăm testele pentru că unele dintre ele nu sunt concludente. Nominal nu vă pot spune nimic, dar ca număr, da, e vorba de 5 fotbalişti. Le repetăm în cursul zilei de astăzi, până diseară o să avem rezultatele. Noi am mai avut o situaţie când s-au anulat testele, probabil o greşeală de transport sau recoltare.

Mai sunt probleme cu aparatele. Când echipa era în carantină am avut o situaţie în care ni s-a spus că aparatele nu le poate citi şi trebuie să le repetăm. E o problemă pe care până diseară o clarificăm”, a declarat Costel Lazăr pentru Agerpres.

Reacția medicului echipei Petrolul, după testele COVID-19 ieșite pozitiv înaintea meciului cu UTA: ”Au mai fost cazuri cu rezultate eronate”

Petrolul speră ca rezultatele testelor împotriva SARS-CoV-2 efectuate ieri și al căror rezultat pozitiv a venit astăzi, înainte meciului cu UTA, programat sâmbătă, să fie eronate. În acest sens, componenții echipei ploieștene au fost supuși, astăzi, unor noi recoltări pentru a avea încă o dată un răspuns pentru a se lua o decizie privind amânarea sau nu a întâlnirii de la Arad.

Laurențiu Bulata Săvescu, medicul Petrolul, a comentat pentru gsp.ro că în cadrul echipei există speranța ca rezultatele să fi fost eronate. Inițial, cinci persoane din cadrul lotului au fost confirmate pozitiv astăzi, după testele efectuate ieri, conform protocolului medical înainte de desfășurarea primului meci oficial.

„Suntem surprinși de aceste rezultate. Este al patrulea set de teste pe care îl facem. Primele trei au ieșit complet negative, ultimele le-am făcut în urmă cu o săptămână. Astăzi au fost recoltate din nou probe pentru o nouă testare și așteptăm rezultatele chiar în cursul serii de astăzi. Sper ca toate să iasă finalmente negativ, fiindcă au mai fost cazuri cu rezultate eronate. Deocamdată, toată lumea a plecat în izolare”, a spus Bulata.

Toți cei depistați pozitiv sunt asimptomatici.

Publicat: 02 07. 2020, 15:43
Actualizat: 02 07. 2020, 15:52