Prima reacție a noului acționar majoritar de la Dinamo. „Sper să fie totul altfel în viitorul apropiat!” Ce planuri are la echipa din „Groapă”

Eugen Voicu, noul acționar majoritar al clubului Dinamo București, a reacționat după ce s-a înțeles cu Dorin Șerdean pentru preluarea echipei din Liga 2.

Prima reacție a noului acționar majoritar de la Dinamo

După ce ProSport a anunțat că Dorin Șerdean a ajuns la un acord cu firma Red&Withe pentru clubul Dinamo București, Eugen Voicu, noul acționar majoritar al formației din „Ștefan cel Mare” reacționat.

Deși nu a dorit să ofere mai multe detalii despre înțelegerea pe care o are cu Dorin Șerdean, Eugen Voicu a ținut să transmită că nu va investi sume uriașe la clubul din „Ștefan cel Mare”.

„Aș vrea să evităm o abordare de genul ăsta cu patron la Dinamo… În ceea ce privește comunicarea, vom anunța în cadru oficial, nu vrea să dau mai multe detalii. Deocamdată, pot să vă spun că am citit pe site-ul dumneavoastră cum că vor curge banii la Dinamo… Aș dori să rămânem într-un cadru mult mai rezervat.

Ce să spun… Sper să fie cu totul altfel în viitorul apropiat. Să fie într-un ceas bun!”, a spus Eugen Voicu, potrivit Fanatik.

Cine este noul acționar majoritar de la Dinamo

Negocierile dintre reprezentanții firmei Red&Vhite 2022 Management SRL și Dorin Șerdean s-au ținut în ultima perioadă, însă discuțiile pentru vânzarea pachetului majoritar de acțiuni s-au intensificat în ultima săptămână.

Red&White” a fost înființată în octombrie 2022 și, conform Oficiului Național al Registrului Comerțului, are drept asociați pe Andrei Nicolescu, cu 60%, respectiv Eugen Gheorghe Voicu, cu 40%. Dorin Iacob, tatăl lui Vlad Iacob, administratorul special de la Dinamo, figurează ca administrator al societății.

Andrei Nicolescu, asociatul lui Eugen Voicu, este foarte apropiat de Ovidiu Burcă, antrenorul principal al formației din „Ștefan cel Mare”, în timp ce Eugen Vociu este fondatorul și acționarul majoritar al firmei Certinvest, cea mai mare societate independentă din România de administrare a investițiilor.

Dinamo se află pe locul opt în clasamentul din Liga 2, cu 24 de puncte, la egalitate cu FC Brașov, echipa de pe locul nouă, însă formația condusă de Ovidiu Burcă are un golaveraj mai bun. Trupa din „Ștefan cel Mare” se află la 10 puncte în spatele liderului CSA Steaua, doar că „roș-albaștrii” au un meci în plus.

Dinamo se va duela cu Unirea Urziceni în primul meci oficial din 2023, luni, 27 februarie, ora 17.00, pe teren propriu.

Publicat: 24 02. 2023, 18:15
Actualizat: 24 02. 2023, 18:16