Pașcovici, umplut de sânge!

Ratarea promovării și datoriile financiare uriașe au transformat
Farul într-un butoi cu pulbere care a explodat la începutul acestui
weekend. Ieri-dimineață, fundașul Cosmin Pașcovici s-a dus la
stadion pentru a-și cere restanțele financiare în valoare de 3.000
de euro, dar s-a ales cu o bătaie cruntă din partea șefului
galeriei, Sorin Mihăilescu.

Cosmin Pașcovici a fost ieri la stadion pentru a discuta cu cei din
conducerea clubului și pentru a-și primi banii restanți, iar în
cazul în care nu și-ar fi încasat rata de 3.000 de euro, Farul nu
ar fi fost programată în campionat, pentru a doua oară în acest
sezon și ar fi fost retrogradată în Liga a III-a. „Mihăilescu mi-a
reproșat că nu renunț la bani, că din cauza celor care au câștigat
memoriile Farul e în pericol să se desființeze. Cum să renunț la
bani? E dreptul meu! Mihăilescu a început să mă ia la pumni. El a
făcut box, iar eu nu am putut să fiu decât un bun încasator. Am
nasul, buza și pometele sparte”, a povestit, descumpănit, fundașul
echipei constănțene, Cosmin Pașcovici.

Datorii
de peste 1,5 milioane de euro

Fundașul de la Constanța a declarat că se gândește serios să-l dea
în judecată pe Mihăilescu. „Am fost la IML, însă era închis și mă
voi duce acolo din nou luni. Am și ochiul stâng vânăt. Îmi voi
scoate certificat medico-legal, apoi îl voi da în judecată. Mi-am
făcut o radiografie și o tomografie și nu am nimic rupt”, a spus
Pașcovici.
Trebuie amintit faptul că Farul are datorii de peste 1,5 milioane
de euro și este foarte posibil ca echipa să se desființeze dacă nu
găsește un investitor. O altă variantă de salvare a Farului este o
posibilă fuzionare din sezonul viitor cu Săgeata Stejaru.

„A spus
că-l doare-n p… de Farul!”

De cealaltă parte, Sorin Mihăilescu a explicat că scandalul a
pornit de la jucător, care i-ar fi spus că nu îl interesează soarta
formației din Constanța. „L-am rugat pe Cosmin să nu meargă la
conducere. I-am zis că fanii vor strânge o parte din bani în câteva
zile. El a refuzat și a spus că-l doare-n p… de Farul și că-și
vrea toți banii acum. Discuțiile au continuat, iar primul care a
dat a fost Cosmin. Nefiind ușă de biserică, am replicat și i-am dat
trei pumni. S-a calmat cu greu, abia când au intervenit colegii lui
de echipă”, a declarat Mihăilescu.

„L-am reclamat la poliție, dar aștept certificatul
medical ca să văd câte zile mi se vor da. Din cauza acestui
incident nu voi putea juca pentru Farul II”,
Cosmin
Pașcovici, fundaș Farul

Sursa foto: Telegraful (Constanța)

Publicat: 05 06. 2010, 09:52
Actualizat: 05 06. 2010, 09:57