„Parcă suntem în altă țară”. Antrenorul unei echipe din Liga 2 a rămas șocat după deplasarea din Covasna

CS Balotești dă semne că își revine și începe să urce în clasament, momentan afându-se pe poziția a 15-a a Ligii 2, prima de deasupra liniei retrogradării. După ce în etapa a 10-a reușea să câștige la Sânmartin primele puncte în deplasare în acest sezon, după 1-0 cu Luceafărul Oradea, sâmbătă, în etapa a 12-a, ilfovenii s-au întors acasă din nou neînvinși. Jucătorii lui Cornel Nica au obținut un punct la Sfântu Gheorghe, după 0-0 cu Sepsi OSK, acolo de unde în acest campionat Clinceniul și Dunărea Călărași au plecat învinse cu 3-0, UTA a încasat un 4-1, iar FC Brașov a pierdut în Cupă cu 5-1.

Ilfovenii au rezistat cu brio atacurilor echipei care îl dă pe golgheterul campionatului, Attila Hadnagy, iar în final s-au mulțumit cu un punct, bifând astfel și al doilea joc al lor în deplasare, în acest campionat, în care nu pierd. „Nu știu dacă meritam mai mult, dar am arătat că știm să jucăm fotbal. Ne-am așezat bine în teren, am jucat pe contraatac și puteam marca în câteva rânduri. Dar ăsta este fotbalul, o dată câștigi, o dată pierzi, dar îți mai trebuie și un pic de șansă sau de noroc”, a fost concluzia antrenorului Cornel Nica, spusă la radio Sport Total FM, după meciul cu Sepsi OSK.

Antrenorul Baloteștiului a povestit și cum a fost tratat la Sfântu Gheorghe de gazde: „Mi-a plăcut cum am fost primiți aici, parcă suntem în altă țară. Toată lumea ne-a respectat”.

CITEȘTE pe Liga2.ro continuarea articolului și află unde joacă CS Balotești meciul din 16-imile Cupei Românei cu Viitorul lui Hagi

Foto: Pál Árpád

Publicat: 17 10. 2016, 19:22
Actualizat: 18 10. 2016, 12:56