Ovidiu Burcă, dărâmat după încă un eșec al lui Dinamo în Liga 2: „Știam că este aproape misiune imposibilă!”. Vlad Iacob anunță plecări

Ovidiu Burca ,alaturi de fotbalistii dinamovisti printre care Razvan Patriche, suparat dupa meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Unirea Dej, contand pentru Liga 2, desfasurat pe Clinceni Arena din Clinceni 2022, sambata 27 august 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 8 poze

Ovidiu Burcă, antrenorul echipei Dinamo București, s-a arătat deznădăjnuit după eșecul cu Unirea Dej din Liga 2.

Dinamo București și Unirea Dej s-au întâlnit sâmbătă, la pe stadionul din Clinceni, în cadrul etapei a patra din Liga 2, iar „câinii” au pierdut cu scorul de 2-3.

Angelo Cocian a deschis scorul pentru Unirea Dej, în minutul 31, iar Dinamo a restabilit egalitatea prin Alexandru Pop, în minutul 54. După doar patru minute, același Cocian a readus-o pe Unirea Dej în avantaj.

Ovidiu Burcă, dărâmat după încă un eșec al lui Dinamo în Liga 2

În minutul 73, tot Pop a punctat pentru Dinamo, restabilind egalitatea, însă un alt Alexandru Pop, de la Unirea Dej, a adus victoria echipei sale, în minutul 77.

Dinamo a ajuns astfel la trei meciuri pierdute consecutiv în Liga 2, având o singură victorie, în prima etapă, cu Progresul Spartac.

După meci, antrenorul Ovidiu Burcă nu și-a putut explica atitudinea jucătorilor cu experiență din lotul lui Dinamo.

„Am pierdut un moment important. Știam că răbdarea suporterilor este limitată. Și mie, unul, îmi este foarte greu. Am văzut jucători care au anumită experiență și le e teamă. Știam că este aproape misiune imposibilă. Nu lăsăm brațele jos”, a spus Ovidiu Burcă, după meci.

După cele patru etape disputate până acum în Liga 2, Dinamo ocupă locul 17, cu doar trei puncte, fiind mai bine clasată decât Ripensia Timișoara, Metaloglobus și Unirea Constanța.

„E tensiune foarte mare, îi înțeleg pe fani, încă o dată o să îi rog să aibă puțină răbdare. Atât eu cât și Ovidiu am venit în cel mai dificil moment din istoria lui Dinamo și am venit ca să construim. Cred că au marcat 3 goluri din aproximativ două ocazii. Spiritul lui Dinamo lipsește și, din păcate, lipsește la unii jucători care sunt aici de mai mult timp. Dacă sunt jucători care nu înțeleg ce înseamnă Dinamo, vor pleca”, a spus și Vlad Iacob, administratorul special al clubului.

Publicat: 27 08. 2022, 16:54
Actualizat: 27 08. 2022, 16:54