Nanu a revenit pe gazon la 43 de ani

Antrenor la Minerul Motru, în Liga a III-a, seria a IV-a, Ștefan Nanu (foto, 43 de ani) a fost legitimat ca jucător în această primăvară la AS Baia de Aramă, în Liga a IV-a Mehedinți. În prima etapă din 2012, noua sa echipă, care ocupă locul patru în clasament, a remizat cu liderul Minerul Valea Copcii, 1-1.

„Îl cunosc pe Ștefan de mult timp. Am fost și adversari în Divizia A. El era la Rapid București, eu jucam la Timișoara, apoi la Reșița. În iarnă am vorbit cu el și a acceptat să mă ajute din postura de jucător”, a spus antrenorul de la Baia de Aramă, Ovidiu Brehui.

Publicat: 21 03. 2012, 08:51
Actualizat: 21 03. 2012, 08:52