Motor”U”l lui Hizo

Formația clujeană are un sistem de monitorizare a jucătorilor la
fiecare meci, care permite antrenorilor să studieze
disponibilitatea la efort a fotbaliștilor și traseele din teren.
Bucșa a bătut recordul în tur cu 6,8 kilometri alergați într-un
meci.

Sovata este o destinație interesantă pentru vacanța de iarnă, dar
pentru jucătorii lui Viorel Hizo numele stațiunii înseamnă chinul
unor antrenamente dure și interminabile. 16 kilometri e norma pe
care fotbaliștii sunt nevoiți să o bifeze în fiecare zi de
cantonament. Prin zăpadă, pe un frig teribil și sub presiunea
„Dulăului”. Unul dintre jucătorii care nu s-a plâns niciodată este
Dan Bucșa. „Pare neobosit. Ar fugi și după meci dacă l-ar lăsa
antrenorul”, spun despre el coechipierii. Mijlocașul este un
adevărat recordman la Universitatea și totodată unul dintre cei mai
mari „alergători de cursă lungă” din Liga a II-a. „Așa m-am
obișnuit de mic. Îl aveam pe Țălnar antrenor la Dinamo și el nu ne
cruța de la efort. Pentru mine nu e ceva ieșit din comun”,
povestește Bucșa, iar performanțele lui pot fi și dovedite.

„U” Cluj cheltuie 5000 de euro pe meci pentru un sistem de
monitorizare adus din Italia, iar datele oferite i-au impresionat
pe oficiali. Bucșa este primul la kilometri alergați în fiecare
partidă, recordul său fiind de 6800 de metri alergați într-un
singur meci. „Doar atât. Probabil eram răcit. Pot mai mult”, spune
sigur pe el mijlocașul. Bucșa povestește că din perioada
junioratului a fost nevoit să facă sacrificii. „De mic am știut că
nu sunt cine știe ce talent și că trebuie să alerg mult pentru a
ajunge fotbalist. Sunt și acum conștient de acest lucru”,
povestește jucătorul.

Șocat de convocarea la națională

Dan Bucșa a fost convocat în luna decembrie de Răzvan Lucescu la o
acțiune a echipei naționale „B”, iar jucătorului nu-i vine nici
acum să creadă. „M-a sunat Cristi Dulca și mi-a spus că trebuie să
merg la Mogoșoaia. am întrebat. M-a surprins rău de tot”,
spune jucătorul care nu crede însă că va ajunge la echipa națională
din Liga a II-a. „Nicio șansă. E un alt nivel acolo. Asta a fost
doar o acțiune singulară”, este de părere mijlocașul
defensiv.

Vrea să bată Dinamo

Jucătorul a fost crescut în „Ștefan cel Mare”, dar n-a apucat să
joace niciun meci pentru echipa mare a „câinilor”. „Nu mi-au dat
nicio șansă cu toate că poate meritam. Am jucat atâția ani acolo și
niciodată n-am păcălit fotbalul. Sunt multe interese acolo. Sper să
joc cu „U” împotriva lui Dinamo și să-i fac să mă regrete. Abia
aștept și amicalul din Antalya. Vor vedea că au făcut rău că nu
m-au păstrat acolo”, avertizează Bucșa.

„Dan este un jucător foarte bun. Este cu zâmbetul pe buze
tot timpul și asta mă bucură cel mai mult. Se vede că vine la
antrenament cu plăcere”,
Viorel Hizo, manager general „U”
Cluj

„Într-un an el poate ajunge la echipa națională. Va fi un jucător
mare, dacă își vede de treabă”
, Cristi Dulca, antrenor „U”
Cluj

Publicat: 23 01. 2010, 11:00
Actualizat: 23 01. 2010, 11:02