Mihai Stoichiță, dezamăgit de derby-ul Petrolul – Rapid. „N-a fost un meci spectaculos!” Ce spune despre deciziile arbitrului

Mihai Stoichiță a participat la meciul jucat de Petrolul Ploiești cu Rapid București, scor 0-0, iar directorul tehnic al FRF (Federația Română de Fotbal) s-a declarat nemulțumit de modul în care au jucat cele două formații

Oficialul Federației Române de Fotbal crede că portarul celor de la Rapid București a greșit în momentul în care „lupii” executau loviturile de la 11 metri și că arbitrul a decis repetarea penalty-urilor corect. Totodată, Mihai Stoichiță crede că Petrolul ar fi putut să se impună în fața giuleștenilor, dar gruparea din Ploiești n-a știut să profite de ce avantajul celor doi oameni în plus.

Mihai Stoichiță, dezamăgit de derby-ul jucat de Petrolul cu Rapid

„Am simțit că e meci aprig și disputat. Am senzația că a fost regulamentar. Nu vreau să îi supăr pe cei de la Rapid, dar s-a mișcat de pe linia porții. Nu a fost un meci spectaculos, dar a fost disputat.

Petrolul nu a știut să profite și să valorifice avantajul de 2 jucători în plus și a avut destul timp. Dacă se merge așa, la 0-0, atunci UTA nu trebuie să mai câștige nimic. Nu țin minte să mai fi văzut 3 penalty-uri repetate și ratate. Dar au fost decizii regulamentar”, a spus Mihai Stoichiță la finalul meciului Petrolul – Rapid 0-0.

Publicat: 11 07. 2020, 22:35