Meciul promovării pentru Gaz Metan

După șapte ani petrecuți în eșalonul secund, Mediașul poate reveni în elita fotbalului românesc.

Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Cristi Pustai o poate readuce pe Gaz în Liga I. Condiția este ca partida de azi, de pe teren propriu cu FC Caracal, să fie câștigată, caz în care medieșenii ar avea cu 10 puncte mai mult decât Vâlcea, ocupanta poziției a treia.

„Vrem să jucăm spectaculos, dar mai mult vrem ca publicul să vină în număr cât mai mare la stadion și să încurajeze echipa, pentru că merită! Am avut un parcurs excepțional și ar fi bine ca duminică să ne bucurăm toți de reușita echipei Gaz Metan. Este o partidă dificilă, pentru că formația din Caracal nu are ce pierde, joacă cu dezinvoltură. Și în tur am avut un meci greu. Ar fi frumos ca duminică, pe teren propriu, să sărbătorim promovarea”, a declarat antrenorul Cristian Pustai.

„Nu știu dacă voi ajunge la meci, deoarece sunt plecat în străinătate. Sper să fie în Liga I băieții când mă întorc pentru a le da prima de promovare”, a spus și președintele Corin Cindrea.

Gaz Metan a jucat ultima dată în Liga I în 2000/2001, având numai trei sezoane la activ în primul eșalon.

Publicat: 10 05. 2008, 21:53