Lovitură senzațională în Liga 2: fostul antrenor al lui PAOK Salonic și Dinamo Kiev e noul antrenor principal al Chindiei!

Lovitură senzațională în Liga 2, după ce fostul antrenor al lui PAOK Salonic și Dinamo Kiev a fost numit în funcția de principal la Chindia Târgoviște, club care s-a despărțit recent de Vasile Miriuță.

Lovitură senzațională în Liga 2: fostul antrenor al lui PAOK Salonic și Dinamo Kiev e noul antrenor principal al Chindiei!

Italianul în vârstă de 47 de ani a lucrat la echipele amintite anterior ca secund. El este un nume cunoscut în fotbalul românesc, întrucât în sezonul 2011-2012 a fost preparatorul fizic al lui Răzvan Lucescu la Rapid, iar atunci a fost chiar implicat la un moment dat într-un scandal destul de mare, în contextul unui meci disputat de giuleșteni în compania celor de la FCM Târgu Mureș.

De asemenea, Diego Longo a mai făcut parte din staff-ul fostului selecționer al României, în rol de antrenor secund, și în timpul aventurilor avute de acesta la Skoda Xanthi, Al Hilal și PAOK Salonic, primul mandat.

În plus, la Dinamo Kiev, el a fost asistentul lui Mircea Lucescu. Ulterior, și-a început drumul în funcția de antrenor principal, iar în ultimii ani a pregătit echipe precum Kukesi, Flamurtari și Teuta, toate din Albania.

Acum, în cursul zilei de luni, Diego Longo a fost prezentat oficial drept noul antrenor principal al celor de la Chindia Târgoviște, rol preluat de la Vasile Miriuță, demis în urmă cu puțin timp.

„Bine ai venit, Diego Longo!

Diego Longo este noul antrenor principal al echipei Chindia Târgovişte. Tehnicianul in vârstă de 47 de ani a fost antrenor principal al echipelor: KF Teuta, FC Flamurtari, FK Kukësi si antrenor secund: Dinamo Kiev, Al-Hilal, PAOK Salonic si Skoda Xanthi.

Mult succes la Chindia Târgovişte şi cat mai multe reuşite la clubul nostru!”, au transmis cei de la Chindia prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

Atmosferă extrem de tensionată în prezent la Târgoviște

Această schimbare de antrenor de la Chindia s-a produs într-un context extrem de tensionat, după ce la ultimele meciuri de pe teren propriu fanii au cerut cu vehemență demisia conducerii clubului din Târgoviște. 

Echipa roș-albastră a înregistrat până în prezent un parcurs dezamăgitor în Liga 2, situându-se în prezent doar pe locul 10, după 13 etape, cu 17 puncte.

Chiar și așa, distanța până la locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off-ul de promovare în Superliga, ocupat de Concordia Chiajna, este în prezent doar de 3 puncte, astfel că dâmbovițenii au motive să spere că echipa va reuși în cele din urmă să își continue cu șanse reale drumul spre revenirea în prima ligă, deziderat pe care va trebui să îl îndeplinească noul antrenor Diego Longo.

Sursă foto: Facebook / AFC Chindia Oficial

Publicat: 20 11. 2023, 19:03