Local Kombat la Târgu Mureș! Meciul dintre ASA și CS U Craiova, scor 1-1, s-a terminat cu o bătaie generală

Meciul dintre ASA Târgu Mureș și CS U Craiova, scor 1-1, s-a terminat cu o bătaie generală

Centralul Istvan Kovacs a arătat de șase ori cartonașul roșu

Tg. Mureș ar putea să aibă terenul suspendat în urma bătăii de la final

Meci nebun sâmbătă seara la Târgu Mureș, între ASA și CS U Craiova (1-1). Oaspeții susțin că atmosfera a fost tensionată de directorul sportiv al gazdelor, Daniel Stanciu, care l-a acuzat înainte de meci pe Erik Lincar că a încercat să-i contacteze jucătorii. Tensiunea s-a simțit încă de la jumătatea primei reprize. Mureșeanul Szilagyi a fost eliminat la semnalizarea tușierului Miclos Nagy, după ce l-a călcat pe gleznă pe Dragu. Gazdele au protestat violent și meciul a fost întrerupt mai multe minute, când a fost eliminat și antrenorul secund al lui ASA, Alexandru Radu, pentru proteste. Situația în teren s-a echilibrat în minutul 77, când Dragalina a văzut roșu pentru o intrare întârziată din spate la Bumba. Cel mai tensionat moment a avut loc în minutele de prelungiri. Kovacs a dictat corect penalty pentru gazde considerând că Izvoranu l-a faultat pe Buhăescu. Jucătorul Craiovei este eliminat, Bumba face 1-1 și mai apoi a început bătaia generală. Două eliminări a mai arătat mai apoi Kovacs, pentru Cioinac (ASA) și Pleșan (CS U. Craiova)

Pleșan, bătut de două ori!

Cel mai șifonat la meciul de la Mureș a ieșit Pleșan. Acesta a luat un pumn în față imediat după ce au început incidentele. Mai apoi, la vestiare, olteanul, care a căutat să se răzbune chiar sub ochii lui Kovacs, a fost agresat din nou. Pentru incidente, cei de la Târgu Mureș ar putea să aibă terenul suspendat, pentru că nu au asigurat securitatea la meci. Capul de acuzare va fi acela că Izvoranu a pătruns la final pe teren, deși nu mai avea voie după ce a fost eliminat. Și Kovacs este arătat cu degetul. Gazdele acuză că eliminarea lui Szilagyi a fost mult prea ușoară, iar oltenii contestă penalty-ul.

Iordănescu: „Jucătorii au fost contactați”

Acuzele au continuat și la conferința de presă. „Băieții care au primit cartonașul roșu plângeau în vestiar și nu știau pentru ce l-au primit, iar în privința arbitrajului, ce să spun? Am văzut cum centralul avea în mână cartonașul roșu pentru a i-l arăta lui Izvoranu și de la margine i se spunea să arate doar galben. Trei jucători în care am deplină încredere au venit la mine și au declarat că au fost contactați de anumiți intermediari”, a atacat Iordănescu. „Eu nu am făcut și nu voi face nimic imoral. La mine nu este puroi, la alții este”, a replicat Lincar.


Este regretabil ce s-a întâmplat, dar totul a fost cauzat de tensiunile generate de declarațiile directorului de la ASA
Erik Lincar, antrenor CSU Craiova

Edi Iordănescu are postul în pericol după remiza cu Craiova. Șefii îl vor pe Sabău, însă acesta are momentan pretenții mult prea mari pentru ASA

Foto: Valics Lehel (Mureș.ro)

Publicat: 30 09. 2013, 08:57
Actualizat: 30 09. 2013, 13:19