Debut împotriva dușmanilor! Lăcătuș revine în antrenorat ca adversar împotriva Rapidului

Marius Lăcătuș a stat pe banca Stelei în celebrul meci „Bricheta” din sezonul 2007-2008

Rapid va juca astăzi cel mai important meci în lupta pentru promovarea în Liga I. Elevii lui Viorel Moldovan vor întâlni pe CSMS Iași (în direct, ora 15:00, TVR 3), pe banca moldovenilor urmând să debuteze Marius Lăcătuș. Acesta  nu a avut niciodată o relație bună cu fanii alb-vișinii, fostul șeptar din Ghencea având parte de fiecare dată de un tratament special din partea ultrașilor din Giulești, Dacă în perioada când a fost fotbalist, Lăcătuș a avut palmares pozitiv contra feroviarilor, lucrurile s-au schimbat din momentul în care a devenit antrenor. Ca technician, Lăcătuș are 11 meciuri împotriva Rapidului, a câștigat de patru ori, de două ori a terminat la egalitate, în timp ce de cinci ori a pierdut. De asemenea, în  ultimele trei confruntări directe Lăcătuș vs Rapid,  „Lăcă” a reușit o victorie, cu FC Vaslui (1-0), în sezonul 2009 – 2010, plus o înfrângere și un egal, cu Steaua în sezoanele 2008 -2009 și 2010 – 2011.

Pentru Viorel Moldovan , întâlnirea cu „Fiara” nu pare de bun augur. „Nu au început așa de bine campionatul, au schimbat și antrenorul. Prin venirea lui Marius Lăcătuș s-a creat o stare de emulație la ei,  Marius are această calitate, cea  de a motiva și responsabiliza jucătorii”, a spus Moldovan.

A stat pe bancă la meciul „Bricheta”

Marius Lăcătuș a fost tehnicianul Stelei în celebru meci din care s-a născut cazul  „Bricheta”, din sezonul 2007 – 2008.  Atunci, Alexandru Deaconu a întrerupt jocul după ce a fost lovit de o brichetă  aruncată din tribună. În acel moment, scorul era 1-0 pentru Rapid, printr-un gol marcat de Săpunaru, iar după judecata de la comisii, giuleștenii au pierdut la „masa verde” cu 3-0.

Daniel Pancu revine la Iași, acolo unde la ultimul meci din sezonul trecut a fost contestat de fanii lui CSMS. Vedeta giuleștenilor și-a început cariera în Copou

Meciurile lui Lăcătuș contra Rapidului
(ca antrenor)
2000/01: Național – Rapid 2-1
2001/02: Rapid – Oțelul 2-1
2002/03: FC Brașov – Rapid 2-0, Rapid – FC Brașov 1-1
2003/04: Rapid – FC Brașov 1-0, Rapid – Ceahlăul 1-0
2006/07: UTA – Rapid 1-0, Rapid – UTA 4-0
2007/08: Rapid – Steaua  câștigat de oaspeți la „masa verde”
2008/09: Steaua – Rapid  1-2
2009/10: SC Vaslui – Rapid 1-0
2010/11: Rapid – Steaua 0-0
Total: 11 meciuri / 4 victorii / 2 egaluri / 5 înfrângeri
(nu a fost luat în calcul meciul pierdut de Rapid la masa verde)

Publicat: 23 10. 2013, 08:44
Actualizat: 23 10. 2013, 11:04