Daniel Oprița pune tunurile pe arbitraj, după Concordia Chiajna – CSA Steaua: „Nu ai cum să nu dai penalty, eram aproape și s-a văzut că l-a împins!”

Daniel Oprița, antrenorul echipei de fotbal a CSA Steaua, s-a arătat deranjat de maniera de arbitraj din cadrul meciului contra ilfovenilor de la Concordia Chiajna.

Daniel Oprița pune tunurile pe arbitraj, după Concordia Chiajna – CSA Steaua

Meciul dintre Concordia Chiajna și CSA Steaua s-a disputat joi seară, pe Stadionul Concordia, în cadrul etapei a șasea din Liga 2 și s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

După această partidă, Daniel Oprița a acuzat o lovitură de la 11 metri neacordată pentru CSA Steaua.

„Un meci de luptă, un meci cu două echipe carea aveau nevoie de puncte. În mare, cu Chiajna puteai să zici că ești mulțumit cu un egal, dar noi am pierdut și cu echipele mai mici puncte.

În prima repriză, s-a văzut că am încercat, dar atât s-a putut. S-a văzut că și Chiajna e o echipă bună, au jucători valoroși. Nu știu dacă e echitabil rezultatul.

Nu vreau să vorbesc despre acel penalty, dar cred că trebuia să fie. Nu ai cum să nu dai, eram aproape și s-a văzut că l-a împins.

E al patrulea galben pe care îl primesc. Se joacă prea ușor, nu vor să discute (n.r. arbitrii), dar când te sfidează și sunt aroganți, asta e o problemă. Îmi cer scuze dacă am greșit, dar azi nu cred că am făcut nimic. E și presiune, vreau să câștig. Pentru suporteri vrem să câștigăm, suntem Steaua”, a spus Daniel Oprița, la flash-interviul de după meci.

Erik Lincar, supărat la rândul lui

Erik Lincar, antrenorul Concordiei Chiajna, s-a declarat și el dezamăgit că echipa sa nu a reușit să scoată mai mult din întâlnirea cu gruparea din Ghencea.

„E foarte dureros că nu am marcat până acum acasă. Jucătorii ar trebui să-și pună anumite semne de întrebare. E adevărat că astăzi a fost un meci destul de modest din partea ambelor echipe.

A fost lipsă de încredere, multe pase greșite. Din păcate, corelăm cu alte situații de la nivel național. În momentul în care nu ai bazele, preluarea și pasul, nu poți să joci fotbal.

Am avut o discuție cu el (n.r. cu Adi Popa), implicarea lui la antrenamente a fost destul de slabă. Se pregătește cu noi, dar nu e la nivelul la care mă așteptam să fie atunci când l-am adus”, a spus și Erik Lincar.

Publicat: 14 09. 2023, 23:47