Cum a reacționat Victor Pițurcă, după dezastrul de la CSA Steaua! „Era negru de supărare”

CSA Steaua a pierdut cu 0-2 la Mioveni și ratat calificarea în play-off-ul din liga a doua, iar fostele glorii roș-albastre, în frunte cu Victor Pițurcă, sunt în pragul disperării din cauza faptului că echipa Armatei se va lupta în acest sezon pentru evitarea retrogradării.

Formația Clubului Sportiv al Armatei oricum nu putea promova în Superliga din cauza statului care nu îi permite asta, iar în acest an trupa condusă de Daniel Oprița se va bate pentru salvarea de la retrogradare în eșalonul al treilea.

Cum a reacționat Victor Pițurcă, după dezastrul de la CSA Steaua! „Era negru de supărare”

Fostul selecționer este extrem de dezămăgit de felul cum generalii administrează clubul Armatei și în perioada următoare se gândește să ia o decizie radicală. Scârbit de ceea ce se întâmplă de atât timp la CSA Steaua, Victor Pițurcă se simte mințit de către conducerea clubului și vrea să se delimiteze total de acest proiect, alături de alți foști mari jucători ai echipei, ca Tudorel Stoica, Fane Iovan sau Adrian Bumbescu.

Cum dreptul de promovare nu a fost soluționat de atâția ani, acum ratarea calificării în play-off-ul din Liga 2 a pus capac și a declanșat haosul la gruparea militară. Valeriu Răchită, un apropiat al lui Victor Pițurcă, afirmă că fostul selecționerul „era negru de supărare” după ce a aflat de contraperformanța echipei din Ghencea.

“Nu-i înţeleg pe fotbaliştii ăia. Sunt îmbrăcaţi în roş-albastru. N-am văzut jucători mai slabi. Parcă în niciun an nu a fost aşa slabă echipa. Anul trecut, cu Opriţa, echipa a încheiat pe locul doi, loc de promovare.

Au avut o şedinţă prin octombrie-noiembrie cu secretari de stat de la Ministrul Apărării, vorbim de grupul marilor jucători: Piţurcă, Tudorel Stoica, Majearu, Bumbescu, Iovan…

Au fost promisiuni cu subiect şi predicat că până în vară se va rezolva problema clubului de drept public, iar din vara anului 2024, echipa să înceapă cu drept de promovare. Este supărat extrem de rău”, a spus Valeriu Răchită la Fanatik.

Pițurcă face conferință de presă în care va face marele anunț

„Piți” vrea să organizeze în curând o conferință de presă împreună cu legendele din Steaua 1986 în care să facă anunțul că nu se vor mai implica în acest proiect al Armatei.

”Săptămâna trecută am vorbit cu Victor Piţurcă. Era foarte supărat de situaţia de la echipă. Toţi jucătorii care au câştigat Cupa Campionilor, sunt aproape de echipa asta.

„Iar dacă nu se va întâmpla nimic, va ieşi într-o conferinţă de presă cu toţi marii jucători în care să spună că ei nu mai cred în nimic. Rămân cu sufletul alături de Steaua, dar echipa asta nu mai are ce să caute.

Se cheltuie bani degeaba. La U19, FCSB le-a dat 5-1 celor de la Steaua. Şi Piţi şi gloriile au fost minţiţe. Vrea să facă o conferinţă prin care să se delimiteze de conducerea clubului şi ministerului”, a declarat Valeriu Răchită pentru sursa de mai sus.

Publicat: 12 03. 2024, 16:42
Actualizat: 12 03. 2024, 16:49